Două mari personalități ale neamului românesc, evocate la München
Sâmbătă, 7 decembrie 2024 și duminică, 8 decembrie, eroul neamului, Avram Iancu și Sf. Andrei Șaguna au fost evocați la München. La invitația pr. paroh dr. Alexandru Nan, domnul dr. Mircea Gheorghe Abrudan, cercetător științific în cadrul Institutului de Istorie „George Barițiu” din Cluj-Napoca, al Academiei Române, în două conferințe, a vorbit celor prezenți despre cele două mari personalități ale neamului românesc.
Sâmbătă, 7 decembrie 2024, după slujba Vecerniei, domnul dr. Mircea Gheorghe Abrudan a prezentat în biserica „Sf. Maria” a Parohiei Ortodoxe Române “Buna Vestire” din München, personalitatea marelui erou al neamului românesc, Avram Iancu. La 200 de ani de la nașterea lui Avram Iancu, dr. Mircea Abrudan a vorbit despre cel mai iubit fiu al moților, omagiat an de an la Țebea. Uitat și abandonat de cei mai mulți dintre foștii săi apropiați, Avram Iancu, Crăișorul Munților, a murit în mizerie și suferință, în toamna anului 1872.
În conferința susținută, CS Dr. Mircea Abrudan a arătat cum Avram Iancu i-a condus pe moți în timpul Revoluției din Transilvania anilor 1848-1849 și a evidențiat modul în care, înainte ca revoluția să fie transformată într-un război civil soldat cu mii de victime, Avram Iancu a fost unul dintre oamenii care s-au implicat în organizarea Marii Adunări de la Blaj din mai 1848.
Desigur, dr. Mircea Abrudan a făcut și o necesară încadrare în epocă, prezentând și doleanțele românilor din Transilvania, condusă la momentul respectiv de habsburgi: respectarea poporului român ca națiune distinctă, reprezentarea în Dietă, desființarea iobăgiei fără despăgubire, înființarea de școli românești în toate satele și orașele, folosirea limbii române în administrație și acordarea de libertăți politice tuturor națiilor din Transilvania. Deși Casa imperială austriacă le-a făgăduit recunoașterea ca națiune politică și le-a promis mai multe drepturi, după înăbușirea Revoluției transilvane, situația românilor din Transilvania nu s-a ameliorat.
Moții conduși de Avram Iancu au fost nevoiți să renunțe la arme, iar demersurile făcute ulterior de liderii lor la Curtea împăratului Franz Joseph I al Austriei, de a-și respecta promisiunile, au rămas fără ecou. Astfel, în jurul anului 1852, Avram Iancu, omul care organizase rezistența românilor din Apuseni în fața revoluționarilor maghiari, a ieșit definitiv din viața publică. De atunci, potrivit relatărilor foștilor săi camarazi, starea sa de sănătate se șubrezise. Odată cu ieșirea din viața publică, au început anii de suferință ai celui care a condus în calitatea de prefect, Legiunea Auraria Gemina, prima formă de administrație românească din ținutul moților, fondată în timpul Revoluției din 1848 – 1849. Fostul prefect a ajuns în scurt timp un personaj disprețuit de habsburgi, urât de unguri și abandonat de cei mai mulți dintre foștii săi camarazi.
Dr. Mircea Abrudan a vorbit și despre ultimii 20 de ani ai vieții lui Avram Iancu, ani pe care i-a trăit în mizerie, cutreierând Munții Apuseni, cu o stare psihică și fizică tot mai precară. Aici a amintit și relatarea istoricului Gheorghe Bariţiu, un apropiat al lui Avram Iancu, care l-a întâlnit ultima dată pe Crăișorul Munților în 1865, la Abrud. Dorind să-l ajute, Barițiu a încercat să-l convingă să se lase de băut și să se reapuce de avocatură, dar fără succes. Așa descria Barițiu, în ziarul Transilvania (din 15 noiembrie 1872), respectivul episod:
„Până la un loc Iancu îmi vorbea, cum se zice, în toată firea, dintr-o dată însă fixându-se îmi zise: «Hm, ce, doar nu ai vrea şi dumneata să mă aresteze nemţii austriaci». Această apostrofare a lui Iancu mă dezarmă, cauzându-mi o întristare profundă. Aşadar, atentatul de la Hălmagiu, arestarea şi maltratarea din 1852, lăsaseră în sufletul lui Iancu impresiuni atât de dureroase, încât ele se prefăcură în idee fixă, care îl urmăriră ca un spirit necurat în toată viaţa lui”.
Bolile fizice, halucinațiile, care au pus stăpânire pe organismul său slăbit și alergăturile fără odihnă l-au adus, în următoarele luni, la marginea gropii. În ziua de 10 septembrie 1872, după câteva zile pe care le petrecuse în casa unui preot din Valea Bradului, Avram Iancu pornise la drum către Baia de Criș. Aici l-a ajuns “secera morții“, fiind înmormântat la Țebea, satul învecinat cu localitatea Baia de Criș. Acesta a fost sfârșitul tragic al unui mare erou al românilor, care la moartea sa, conform relatării istoricului Silviu Dragomir: „Nu avea nimic asupra lui decât o năframă zdrențuită, fluierul de cireș și jalba către împărat, unsă și mototolită”.
După această prezentare, istoricul Mircea Abrudan a oferit răspunsuri competente la întrebările celor prezenți, prin care a trezit și mai mult respectul și admirația auditoriului pentru marele erou.
Duminică, 8 decembrie 2024, la sfârșitul Sfintei Liturghii, la invitația părintelui paroh Alexandru Nan, dr. Mircea Abrudan s-a referit la o altă personalitate care a jucat un rol covârșitor în istoria românilor din Transilvania, și nu numai, în secolul al 19-lea: Sf. Andrei, baron de Șaguna.
Întrucât Parohia “Buna Vestire” din München, deține o părticică din moaștele Sf. Andrei din anul 2016, odor prețios oferit de către Mitropolitul Ardealului, dr. Laurențiu Streza, în timpul păstoririi ctitorului parohiei, pr. Simion Felecan, părintele Alexandru i-a propus dr. Abrudan această temă.
Cu multă competență și cu talent oratoric, dr. Mircea Abrudan, prin prelegerea ținută, i-a captivat chiar și pe credincioșii mai puțin interesați de istorie, scoțând în evidență mai multe virtuți de care a dat dovadă fostul mare mitropolit al Transilvaniei, Sf. Andrei Șaguna.
După ce a prezentat rolul important jucat de câteva familii de aromâni în Ungaria și Transilvania, Dr. Abrudan s-a referit la copilăria și adolescența viitorului mitropolit, prezentând și studiile făcute de acesta. Astfel, primind la botez numele de botez Anastasie, viitorul mitropolit Andrei s-a născut la 20 decembrie 1808 (1 ianuarie 1809 st. n.) în Mișcolț, în Ungaria, într-o familie de aromâni. Studiile gimnaziale le-a urmat la Mișcolț și Pesta (abs. 1826), iar cele superioare – de Filosofie și Drept – la Universitatea din Pesta (1826-1829) și de Teologie la Seminarul ortodox din Vârșeț (1829-1832). După terminarea studiilor teologice, a intrat la mănăstirea sârbească Hopovo, unde a fost tuns în monahism, sub numele Andrei și hirotonit ierodiacon (februarie 1834). Andrei va ajunge profesor la Seminarul Teologic din Carloviț și secretar al „Consistoriului arhidiecezan’ de acolo (din 1834). Hirotonit ieromonah pe data de 29 iunie 1837, a urcat treptele ierarhiei ajungând în anul 1842 arhimandrit și egumen al mănăstirii Hopovo.
În iunie 1846, arhimandritul Andrei este numit „vicar general’ al Episcopiei Ardealului, cu sediul la Sibiu, pe 2 decembrie 1847 fiind ales episcop. Recunoscut în februarie 1848, arhimandritul Andrei va fi hirotonit la Carloviț în aprilie 1848. Ca episcop, Andrei a militat pentru restaurarea vechii Mitropolii a Ardealului, prin numeroase memorii înaintate Curții din Viena, patriarhului ortodox sârb și Congresului național-bisericesc sârb din Carloviț, prin sinoadele eparhiale – formate din clerici și mireni – convocate la Sibiu în 1850, 1860 și 1864. După reînființarea Mitropoliei (1864), cu două eparhii sufragane – la Arad și Caransebeș -, a convocat un Congres național-bisericesc al românilor ortodocși din întreaga Mitropolie, la Sibiu (septembrie-octombrie 1868), care a aprobat Statutul Organic al Bisericii Ortodoxe Române din Transilvania (sancționat de autoritatea de stat la 28 mai 1869), după care s-a condus Biserica Ortodoxă din Transilvania și Banat până în 1925.
Pe lângă aceste lucruri, istoricul Mircea Abrudan a evidențiat realizările lui Șaguna în plan cultural, amintind doar câteva dintre ele: a organizat învățământul primar și mediu ortodox românesc din Transilvania, punându-1 sub îndrumarea Bisericii. Astfel, preoții parohi erau directori ai școlii „poporale’ din parohia lor, protopopii „inspectori’ ai școlilor din „tractul’ lor, iar episcopul (sau arhiepiscopul), „inspector suprem’ al școlilor din întreaga eparhie, principii înscrise și în Statutul Organic.
Astfel, la sfârșitul păstoririi sale, în Arhiepiscopia Sibiului existau aproximativ 800 de școli „poporale’, un gimnaziu cu 8 clase la Brașov (înființat în 1850), o școală reală-comercială (din 1869) la Brașov, un gimnaziu cu 4 clase la Brad (din 1868). Istoricul Abrudan a subliniat și contribuția substanțială a lui Șaguna la tipărirea mai multor manuale școlare, la înființarea unui Institut teologic-pedagogic cu două secții, pentru care, de asemenea, a tipărit un număr însemnat de manuale didactice, lucrate de el însuși sau de profesorii Institutului. Saguna a trimis numeroși tineri la studii de specializare la Universitățile din Austria și Germania, cu burse oferite din fondurile și fundațiile create de el.
Și rolul decisiv avut la întemeierea și organizarea „Asociațiunii transilvane pentru literatura română și cultura poporului român’ (ASTRA, fiind primul ei președinte (1861-1866), a fost prezentat de către cercetătorul clujean. De asemenea, istoricul Abrudan a inițiat ziarul tipărirea „Telegrafului Român’ (ianuarie 1853), singura publicație care apare în România, fără întrerupere, până astăzi.
Toate aceste amănunte au scos în evidență darurile revărsate asupra fostului mitropolit, care s-a dovedit a fi o mare binecuvântare pentru românii din Transilvania. Pentru aceste daruri, dar mai ales pentru sfințenia vieții, Sf. Andrei Șaguna fost trecut oficial în anul 2011 în rândul sfinților. Prezentarea istoricului Mircea Abrudan i-a făcut pe credincioșii münchenezi să aprecieze și mai mult odorul de care se bucură Parohia „Buna Vestire”, fiind bucuroși că se află, printre altele, sub ocrotirea Sf. Andrei Șaguna.
A consemnat pr. dr. Alexandru Nan