Parohia ortodoxa romana Bunavestire – München
Pagini de istorie
Parohia ortodoxa romana Bunavestire din München se numara printre primele parohii de exil din Germania, dupa cea din Leipzig (Lipsca) si Berlin. Prima, cea din Leipzig, a fost infiintata de un grup de comercianti ortodocsi romani in anul 1858, iar cea din Berlin de catre Patriarhia Romana, cu sprijinul Statului Roman, intre anii 1938-1941.
Pana de curand se cunostea faptul ca parohia Bunavestire din München fusese infiintata in anul 1983, primind autorizatia de functionare in anul 1986.
Lipsa dovezilor scrise din arhiva parohiei, datorata faptului ca actele oficiale ale parohiilor pastorite de vrednicul de pomenire Parintele Dumitru Emilian Popa au fost pastrate in arhiva personala, iar o parte in arhiva parohiei din Freiburg, ne-a impiedicat sa cunoastem adevarul istoric privitor la perioada de inceput, de formare, de coagulare a primei comunitati ortodoxe romanesti din capitala Bavariei.
Se pare ca prima organizatie romaneasca in München a fost “Actiunea Social-Crestina” infiintata de un grup de romani avandu-l in frunte pe colonelul Alexandrescu, caruia i-a urmat Dr. Gheorghe Tase si altii.
Vremuri deloc usoare, cu evenimente si situatii dramatice, cu vieti si destine zbuciumate, cu personalitati care au creionat trecutul istoric, tabloul de lumini si umbre, al parohiei de exil Bunavestire din München.
In urma cu cativa ani, cand s-a redactat prima varianta a istoricului parohiei Bunavestire, pastrata multi ani pe pagina de internet, s-a apelat la memoria si bunavointa unor vechi membrii ai parohiei pentru a gasi cat mai multe marturii referitoare la perioada de formare a acestei comunitati romanesti. Din pacate, cei care mai erau in viata la data redactarii materialului aveau doar amintiri vagi, iar de marturii scrise nici nu putea fi vorba.
Printre putinele acte oficiale, in arhiva parohiei noastre, s-a pastrat doar un Proces Verbal din anul 1983 in care se mentioneaza alegerea si componenta consiliului parohial din acel an.
Astfel, prin deductie, s-a considerat ca atunci a luat fiinta, de facto, parohia Bunavestire.
Nu mica ne-a fost surprinderea cand, pe pagina de internet a parohiei Nasterea Maicii Domnului din Freiburg, am descoperit un material consistent, redactat de P.C. Sorin Petcu, preot paroh si succesor al parintelui Dumitru Emilian Popa, in cuprinsul caruia se face precizarea ca, la propunerea parintelui Emilian Vasilovschi si a mitropolitului Visarion Puiu, dar si a unui grup de romani, cunoscutul „mare tarcovnic, consilier, cantaret si conservator” Dumitru Emilian Popa de la biserica romaneasca din Paris, a fost hirotonit ca diacon de catre Arhiepiscopul George Tarasov al Siracuzei, exarhul Patriarhiei Ecumenice de Constantinopol in luna august 1963, in catedrala ortodoxa rusa din Paris, iar in data de 1 septembrie 1963 a fost hirotonit ca preot in biserica Sf. Alexandru din Bad Ems, pentru credinciosii parohiei Bunavestire din München.
Evocand aceste evenimente, parintele Sorin Petcu mentioneaza:
”In anul 1963, la dorinta Parintelui Emilian Vasilovschi si la cererea credinciosilor, in urma recomandarilor facute de Mitropolitul Visarion Puiu, Arhiepiscopul Georgij Tarasov al Siracuzei – Exarh al Patriarhiei Ecumenice din Franta, cu resedinta la Paris (1960-1981)-a hirotonit pe tanarul Dumitru Emilian Popa de la Paris, preot pentru comunitatea romaneasca din Germania cu „sediul preotesc” la München, in vremea Patriarhului Ecumenic Athenagoras 1.”, facand precizarea: ”sambata 25 ianuarie 1964 preotul Dumitru Popa a fost instalat de catre parintele Emilian Vasilovschi (ca) preot paroh pe seama comunitatii ortodoxe romane din München, urmand ca sa slujeasca (suplineasca) si in alte parti romanesti din Germania, cat si „acolo unde va fi nevoie) Slujba Sf. Liturghii si ceremonia instalarii au avut loc in biserica ortodoxa greaca Salvatorkirche din München”
(Vezi: Preot Sorin Petcu; Pagina de internet: Biserica Romana din Freiburg: Parohia Nasterea Maicii Domnului-File de istorie)
Prin urmare, parintele Dumitru Popa a fost hirotonit (sfintit) pentru parohia Bunavestire din München la data mai sus mentionata, ceea ce inseamna ca parohia (comunitatea) Bunavestire din München exista la data hirotonirii, cunoscut fiind faptul ca, din punct de vedere canonic, nici un preot nu poate fi hirotonit decat pentru o parohie deja existenta. Chiar daca Parohia Bunavestire nu avea la acea data autorizatia de functionare eliberata de autoritatile germane, ea functiona de facto. Dealtfel, tot parintele Sorin Petcu scoate in evidenta eforturile pe care comunitatea ortodocsilor romani din München le-a facut, in dorinta de a obtine autorizatia de functionare a parohiei.
Domnul Ion Cicala – fost secretar al parohiei Bunavestire si vechi membru al Bisericii de exil- ar fi incercat de mai multe ori „infiintarea unei asociatii culturale ( …) in München, dar fara izbanda din cauza ca sunt unii ostili formarii oricaror feluri de consilii parohiale (…), deoarece Asociatia lor (FARG) poate reprezenta si Biserica, si recomanda Dl.Cicala: sa mai asteptam, spre a fi evitate discutii noi, turburari si vrajmasii intre frati”
Evident, pe acest fond de incertitudine si asteptare, de tergiversare a inscrierii parohiei in randul asociatiilor de cult, dar si prin lipsa unui preot permanent in mijlocul credinciosilor, s-a creat posibilitatea intensificarii activitatii Misiunii Romanii Unite prin preotii, Dr. Vasile Zapartan si Dr. Octavian Barlea, precum si infiinatrea unei parohii ortodoxe de catre Patriarhia Romana, prin preotul Dr. Mircea Basarab, in anul 1976, punand astfel in umbra activitatea parohiei Bunavestire. Este inca o dovada in plus ca, acolo unde pastorul nu este in mijlocul turmei, turma se imprastie. „Bate-voi pastorul, si se va risipi turma”
Asa s-a intamplat si cu parohia Bunavestire pana la venirea parintelui Simion Felecan, care fiind permanent in mijlocul credinciosilor a reusit sa revitalizeze si sa eficientizeze viata acestei importante comunitati a exilului romanesc.
Tinand cont de situatia grea in care se gaseau comunitatile romanesti din diaspora, nu excludem posibilitatea unei exceptii canonice pe care episcopul Georgij Tarasov a fost nevoit sa o faca in cazul hirotonirii parintelui Dumitru Popa, in sensul de a oficia hirotonirea inainte ca parohia sa fi fost recunoscuta de autoritatile germane. Din punct de vedere canonic, strict bisericesc, importanta era hirotonisirea si „incredintarea sau trimiterea in misiune” a celui hirotonit.
Exista si in prezent cazuri cand unii preoti reusesc sa adune in jurul lor comunitati de credinciosi, sa-i pastoreasca un timp, pentru ca dupa aceea sa infiinteze parohia, si sa inainteze actele in vederea obtinerii autorizatiei de functionare.
Din moment ce episcopul hirotonisitor a emis un act canonic de hirotonire si numire pentru parohia Bunavestire din München, insemneaza ca, din punct de vedere canonic, noului hirotonit i se incredinta misiunea de preot cu toate prerogativele canonice si administrative. Strict canonic, atat hirotonirea cat si numirea noului preot erau valide din momentul in care episcopul i-a impartasit harul divin al preotiei si a emis un decret de numire, o gramata episcopala in acest sens.
E de la sine inteles ca vremurile exceptionale impun intotdeauna si solutii exceptionale. Dealtfel, in acest mod se proceda si in primele secole crestine. In acest mod se transmitea harul preotiei si se incredinta misiunea slujirii de catre Sfintii Apostoli urmasilor lor, episcopilor. In acest mod s-a pastrat peste veacuri, neintrerupta, succesiunea apostolica pana in ziua de astazi.
Pentru cei de buna-credinta, care cunosc situatia grea prin care au fost nevoiti sa treaca romanii pribegi in anii de dupa razboi, exceptiile de ordin canonic la care ne referim erau „necesare si benefice”. Viata acestor comunitati (familii spirituale) se desfasura in conditii extrem de grele, intr-o perioada istorica de refacere, cand romani traiau departe de tara lor, de familii lor, de Biserica Mama… Isi traiau viata – mai ales cea spirituala- intr-un context istoric de exceptie. Or, vremurile exceptionale, genereaza intotdeauna situatii si comportamente exceptionale, dar si metode de solutionare adecvate.
Romanii din exil, destarati, imprastiati prin toate tarile devastate de razboi, fara vreo speranta de a se mai putea reintoarce in Patria Mama, din cauza instaurarii regimului comunist, au facut eforturi supraomenesti pentru a se pastra integri, pentru a nu-si pierde propria identitate. Astfel, pentru a nu se piarde unii de altii, s-au constituit in organizatii religioase, culturale, sociale, uneori chiar politice, dupa o atenta, prudenta si riguroasa selectie. Oamenii acestia erau ravasiti sufleteste vazand ce se intampla in jurul lor, in sufletele lor, dar mai ales in Patria lor. Cu toate aceste greutati, uneori insurmontabile, au gasit resursele necesare si si-au reechilibrat viata personala si comunitara. Asa s-au constituit primele nuclee, primele organizatii romanesti in Germania, Elvetia, Spania, Italia, Franta s.a., toate gravitand in jurul Bisericii, ocrotiti si indrumati cu multa daruire si jertfa de catre putinii lor pastori sufletesti. Biserica devenise singurul punct de reper, singura si unica lor speranta. Pentru ei Biserica era totul.
S-a vorbit mereu in sanul comunitatilor romanesti, si inca se mai vorbeste, ca noi romanii suferim de „sindromul dezbinarii”, ca nu am reusit nici in trecut si nici astazi sa ne unim pentru a deveni o diaspora puternica etc.etc. Nu e mai putin adevarat faptul ca aceasta sintagma a dezbinarii a existat si, din pacate persista, desi, in ultimul deceniu s-a diminuat vizibil. Fenomenul permanentei dezbinari a avut, probabil, doua cauze majore:
- Prima ar fi lipsa de experienta diasporala a romanilor. Romanii, in toata istoria lor multi-milenara, n-au cunoscut decat partial si izolat fenomenul migratiei. Romanii n-au plecat din patria lor nici sa cucereasca pe altii, dar nici nu si-au parasit locurile natale fugind din calea cotropitorilor. Ei nu si-au parasit Tara, ci s-au retras in munti si in paduri. Oricate incercari au trecut peste ei, si n-au fost putine, au gasit solutii pentru a ramane in „cuibul lor familial”, in Patria lor cu care s-au identificat pentru vesnicie. De aceea, atunci cand au fost nevoiti sa plece, pur si simplu n-au stiut cum sa se comporte, n-au stiut ce sa faca, s-au dovedit debusolati si neadaptabili. Spre deosebire de alte popoare care, dealungul veacurilor si-au castigat o experienta bogata in acest sens. Cum sa ramai tu insuti intr-o „lume” care nu-ti apartine, care nu-i a ta? Poporul evreu este un exemplu in acest sens.
-A doua cauza ar fi prezenta ascunsa a Securitatii, infiltrata in toata diaspora. Aceasta institutie, devenita odioasa in perioada regimului comunist, prin metode si mijloace specifice, uneori diabolice, a reusit sa terorizeze, sa dezbine, sa zadarniceasca si sa destrame orice incercare de organizare si coagulare a diasporei romanesti. Securitatea comunista, prin mijloace specifice, a reusit sa instaureze frica, spaima, suspiciunea, neincrederea, teroarea… In pofida acestor permanente si incomensurabile greutati au existat totusi multe personalitati marcante ale exilului care au investit multa energie si pricepere pentru a pastra treaza constiinta de Neam si iubirea fata de Patria Mama, de apartenenta la valorile spirituale, morale si culturale ale poporului din sanul caruia faceau parte, unii sacrificandu-si chiar viata. Marile personalitati care au marcat istoria exilului romanesc ne stau marturie pentru totdeauna. Si nu sunt putine.
Pentru parohia noastra, important este faptul ca, iata, au aparut dovezi scrise, indubitabile, care marcheaza cu exactitate inceputul activitatii misionare in sanul Comunitatii din München, prin numirea parintelui Dumitru Emilian Popa ca preot paroh.
Nutrim speranta ca, prin bunavointa si destoinicia parintelui Sorin Petcu, in viitorul nu prea indepartat, vor iesi la lumina si alte aspecte din viata si activitatea Comunitatilor romanesti pe care parintele Dumitru Popa le-a pastorit atatea decenii, pentru ca fiecare parohie de exil sa-si cunoasca si sa-si reevalueze propriul trecut. Avem convingerea ca, in arhiva parohiei din Freiburg, dar si in valoroasa Biblioteca Romaneasca se pastreaza inca multe comori ale exilului romanesc, care vor iesi la lumina in viitorul apropiat.
Din documentele publicate de parintele Sorin Petcu ne este usor sa intelegem de ce parintele Dumitru E. Popa – un tanar exilant, fara pregatire teologica prealabila a fost recomandat si propus sa fie hirotonisit ca pastor sufletesc al romanilor ortodocsi din München, si misionar in toata Germania si Elvetia.
Motivul era unul simplu: devotamentul sau fata de Biserica, Neam si Tara, experienta bogata in exil precum si cunoasterea randuielilor liturgice, la care am putea adauga si lipsa acuta de preoti romani. Parintele Dumitru Popa era un crestin practicant, un credincios devotat Bisericii, care cunostea randuielile liturgice, crescuse „la umbra bisericii”, cantand la strana si participand cu toata familia la viata comunitara.
Pe parcursul celor 45 de ani de regim totalitar comunist, comunitatile romanesti din Occident devenisera din ce in ce mai mari. Romanii care reuseau sa treaca „Cortina de Fier” simteau nevoia sa-si continue viata sub toate aspectele; social, material si spiritual. Bucurosi ca au ajuns intr-o lume libera, cei mai multi erau preocupati sa-si imbunatateasca viata, sa-si pastreze credinta stramoseasca, obiceiurile si traditiile de acasa. Cunoscand foarte bine situatia grea din tara, cunosteau si metodele prin care regimul comunist, prin agenti ai Securitatii, incercau sa zadarniceasca orice actiune de coalizare, de asociere a romanilor cautand sa-i invrajbeasca, sa-i pastreze departe pe unii de altii, sa
saboteze si sa destrame orice initiativa, mai ales aici la München unde functiona, ca o cetate de rezistenta, Radio Europa Libera.
Cei mai vechi dintre diasporeni, cunoscatori ai metodelor folosite de Securitatea romana, transmiteau din experientele lor celor noi veniti si, impreuna, incercau sa stavileasca si sa contracareze actiunile de intimidare si amenintare. Atente si circumspecte, comunitatile faceau pasi mici dar siguri, organizandu-se in asociatii bisericesti, culturale, dar si pentru apararea drepturilor omului, acestea fiind deosebit de active la acea vreme.
Viata isi urma cursul , in pofida tuturor greutatilor!
Astfel au luat fiinta cateva parohii, cu statut de organizatii inregistrate, e.V-(eingetragene Verein), printre care si parohia Bunavestire.
Nu este deloc surprinzator – pentru cei care cunosc cum se desfasura viata romanilor din exil (Diaspora) in acea perioada – faptul ca erau atat de putini preoti si atat de putine parohii romanesti in Diaspora.
In primul rand comunitatile erau foarte restranse, cu putini membrii. Pe alta parte, rigurozitatea cu care se facea selectarea celor ce doreau sa devina membrii de drept ai unei parohii, si cu atat mai mult a celor ce si-ar fi dorit sa imbratiseze misiunea preotiei, era extrem de exigenta. Atat comunitatile de credinciosi cat si preotii si episcopii titulari erau deosebit de circumspecti fata de toti cei nou veniti. Asa se explica faptul ca desi lipsa preotilor era atat de mare, preotii care reuseau sa ramana in Occident, sau studentii teologi care erau trimisi la studii si si-ar fi dorit sa ramana definitiv in Occident, erau tot timpul in atentia celor chemati sa vegheze la bunul-mers al parohiei. Prima reactie fata de cei noi veniti -oarecum fireasca- era de respingere, pentru simplul motiv ca nu stiau „cu ce ganduri au venit si cat de sinceri sunt in tot ceea ce fac”. Cert este ca printre refugiatii politici se strecurau multi agenti ai Securitatii din Romania.
Numai asa se explica faptul ca pana si marile personalitati ale exilului au evitat pe cat posibil contactul cu comunitatile romanesti preferand izolarea in propria creatie. Multi dintre ei „s-au exilat a doua oara” cum spunea Emil Cioran. Uneori le era frica sa mearga la biserica, ba chiar sa vorbeasca romaneste. Oamenii se temeau si se fereau unii de altii. Drama existentiala a multor personalitati romanesti care, datorita vremurilor, au fost nevoiti sa traiasca printre straini si sa poarte pe umerii lor povara propriului neam, o reda in termeni dramatici acelasi Emil Cioran, intr-o scrisoare aderasata lui Constantin Noica, caruia i se confeseaza: „Nu m-as lupta cu atata indarjire sa raman credincios tradarii mele , daca nu as avea senzatia ca am ramas atat de putini pe aici si pretutindeni, incat de mine insumi depinde supravietuirea romanismului”.
Trimiterea la studii a unor tineri teologi si infiintarea de parohii romanesti in strainatate, intr-o perioada cand regimul comunist din Romania era ostil Bisericii iar Securitatea controla totul, prezenta preotilor si teologilor romani in marile orase Occidentale punea un mare semn de intrebare mai ales reprezentantilor exilului, adica fratilor de credinta si neam, trecuti prin focul atator experiente nefericite. Pentru „vechiul exil” tot ceea ce venea de dincolo de Cortina de Fier reprezenta un pericol pentru ei si pentru mica lor comunitate.
Aceasta fiind situatia, comunitatile romanesti au preferat sa aiba mai putini preoti, dar sa-si pastreze nealterate convingerile si netulburate trairile spirituale pe care si le impartaseau reciproc cu multa dragoste, respect si demnitate ori de cate ori se intalneau la biserica sau intre ei. Biserica era nu numai Casa Domnului, ci si Patria lor, locul regasirii si al comuniunii, vatra lor parinteasca, inima care pulsa in sufletele lor duh de viata.
Ceremonia de sfintire si instalare a Parintelui Dumitru Emilian Popa a avut loc in biserica ortodoxa greaca „Salvathorkirche” din centrul vechi al orasului München, pentru simplul motiv ca la acea data romanii nu aveau o biserica proprie. Singura biserica romaneasca existenta la acea vreme in toata Germania era Capela Domnitorului Sturdza din Baden-Baden, dar care avea un statut special de functionare.
Prin urmare, „actul de nastere” al parohiei Bunavestire poate fi considerat decretul episcopal prin care parintele Dumitru Emilian Popa a fost hirotonit si numit ca preot al Parohiei Bunavestire din München, act care, conform datelor publicate de parintele Sorin Petcu, se gaseste in arhiva parohiei din Freiburg, desi nu este exclus ca, parohia, sa fi fost constituita mult mai devreme.
Adresam pe aceasta cale profunda noastra recunostinta P.C. Sorin Petcu pentru bogatul material pe care l-a pus la dispozitie cititorilor, pe pagina de internet a parohiei din Freiburg.
In mod firesc, dupa hirotonire, parintele Dumitre Popa ar fi trebuit sa ramana in mijlocul credinciosilor din München. In aceste conditii, viata comunitara a credinciosilor ortodocsi romani din München ar fi fost cu totul alta. Aceasta a fost si dorinta celor care l-au recomandat si l-au sprijinit sa ajunga preot la München:
„(…) in ce priveste fixarea sediului preotesc al Cucerniciei-Tale la München, aceasta am facut-o dupa repetate consultati cu domnul Proc, care si in privinta aceasta e factor determinant si necontestat sincer prieten al nostru, dar si cu Romani care au rol conducator in cercurile noastre romanesti ortodoxe, cum e indeosebi domnul Colonel Alexandrescu s.a., care cer staruitor ca, Cucernicia-Ta, sa ai sediul la München”
Pr.Sorin Petcu: Parohia Freiburg-Istoric-1963-1992 Biserica de exil II
Din motive strict familiale, parintele Dumitru Popa nu a reusit sa se stabileasca la München desi s-au facut demersuri la autoritatile müncheneze in acest scop, si astfel, silit de imprejurari, s-a vazut obligat sa ramana la Freiburg impreuna cu familia fara a renunta vreodata la parohia din München, de care era atat de legat sufleteste, parohia Bunavestire fiind prima sa parohie pentru care fusese hirotonit.
Dealtfel, la München pastrase o profunda si permanenta prietenie si fructuoasa colaborare cu un grup important de credinciosi printre care amintim pe: Prof. Dr. Constantin Nagacevschi, Dr.George Apostolescu, Mirca si Ion Cicala, Agripina Baur, Dr. Nicolae Stroescu Stanisoara, Alexandra si Vasile Eustatiade, George Bossel, Dr. George Cioranescu, Margareta Dumitrescu si multi altii.
Slujitor vrednic, bland si modest, destoinic si devotat Bisericii si Neamului, parintele Dumitru Popa si-a implinit misiunea preoteasca cu multa ravna misionara si demnitate pana in ultima clipa a vietii sale pamantesti.
Surprinzator ni se pare faptul ca, in anul 2016, parintele Mircea Basarab de la Parohia Nasterea Domnului, a sarbatorit cu mult fast 40 de ani de la infiintarea parohiei Nasterea Domnului, amintind tuturor participantilor ca Sfintia Sa a infiintat „prima parohie ortodoxa romaneasca in München”, fara sa tina cont de faptul ca, la data infiintarii parohiei Nasterea Domnului -1976, existau deja doua parohii romanesti: parohia Bunavestire, pastorita de parintele Dumitru Popa, si Misiunea Romana Unita -greco-catolica-, pastorita de parintele Vasile Zapartan. Desigur, faptul ca parintele Dumitru Popa nu locuia in München, in sanul comunitatii pe care o pastorea, lasa impresia ca, in München, nu exista nici preot si nici parohie ortodoxa romaneasca. Realitatea era cu totul alta. In anul cand parintele Mircea Basarab a fost trimis la München, aici functionau de multi ani doua parohii romanesti, iar parohia Nasterea Domnului era de fapt a treia parohie.
In anul 1983 Parohia Bunavestire isi alege un nou Consiliul parohial format din: P.C. Dumitru Popa – presedinte, (de data aceasta s-a revenit la forma statutar-canonica in care preotul este din oficiu si presedinte al Consiliului si al Adunarii parohiale), Ion Cicală-vicepreşedinte, Dan Moarcăs – secretar, Julian Caţichi -casier, prof. Dr.Constantin Nagacevschi şi Petre Alexandru- consilieri, consiliu care va inainta actele necesare pentru obţinerea statutului de functionare a parohiei si, astfel, parohia Bunavestire primeste din partea autoritatilor germane autorizatia de functionare ca e.V., (eingetragene Verein), cu adresa nr.11905, in anul 1986.
Foto: P.S.Georg Wagner, P.C Dumitru Popa, P.C.Simion Felecan – München – 1988
Încă de la înfiinţare, parohia Bunavestire din München s-a aflat sub jurisdicţia canonica a Arhiepiscopiei Multinaţionale din Paris, respectiv Biserica Rusa de Exil, sub omoforul Patriarhiei Ecumenice de Constantinopol.
E cunoscut faptul ca, in perioada anilor `70-80, parohiile romanesti din Europa Occidentala, desi putine la numar, functionau sub structuri canonice diferite; cele vechi, de exil, apartineau de Patriarhia Ecumenica, iar cele noi, cu preoti trimisi din tara, apartineau de Patriarhia Romana.
Intre anii 1964-1988 Parohia Bunavestire a avut ca preot paroh pe parintele Dumitru Emilian Popa, care venea de la Freiburg.
Lipsa unui preot permanent in mijlocul comunitatii, care sa slujeasca cu regularitate, a fost cauza principala care a zadarnicit structurarea si dezvoltarea acestei parohii, desi in München exista o mare comunitate de romani.
Anul 1987 va aduce o schimbare majora in viata parohiei Bunavestire, prin venirea la München a parintelui Simion Felecan.
Parintele Simion Felecan, eclesiarh (superior) al catedralei ortodoxe din Cluj, dupa o vizita de prietenie pe care o face in Anglia, impreuna cu sotia, la invitatia episcopului anglican Roland Callaby, episcop de Bath si Wels si a preotului anglican Franck Chandwick, la data de 25.09.1987 solicita azil politic in München.
Tot in toamna anului 1987, la München, au mai ramas inca doi preoti ortodocsi, monahul Irineu Iurascu, care ulterior s-a reintors in tara, si Mihai Craciunescu Bloss devenit preot in Dusseldorf. Prin bunavointa parintelui Dumitru Popa toti cei trei preoti au slujit impreuna de cateva ori in biserica St.Nikolaus-Gasteig. In cele din urma, parintele Dumitru Popa a incredintat parintelui Simion Felecan slujirea de Sfintele Sarbaroti ale Nasterii Domnului, Anului Nou si Bobotezii.
Inceputul anului 1988 v-a aduce schimbari majore in sanul comunitatilor romanesti din München prin doua evenimente importante.
1. Primul eveniment a avut loc duminica, 27.03.1988 cand, la cererea credinciosilor si a P.C. Parinte Dumitru Popa, P.S. Georg Wagner – episcop de care apartineau mai multe parohii romanesti din exil, printre care si parohia Bunavestire- face o vizita pastorala la München. Solicitarea s-a facut din doua motive: primul motiv era problema canonicitatii vechilor parohii romanesti (parohiile de exil), iar cea de a doua era problema recunoasterii noilor preoti veniti din tara. La acea data cel putin 7-8 preoti veniti din Romania solicitasera primirea in vicariatul roman de la Freiburg, aflat sub jurisdictia canonica a episcopului Georg Wagner, dependent canonic de Patriahia Ecumenica de Constantinopol.
Preasfintitul Georg Wagner a raspuns favorabil invitatiei si a venit la München, a asistat la Sf.Liturghie, oficiata in biserica St.Lukas, a impartasit credinciosilor binecuvantarea arhiereasca in limba rusa, iar la sfarsitul Sf.Liturghii s-a adresat preotilor si credinciosilor in limba germana. A urmat apoi o agapa frateasca intr-o atmosfera deosebit de calda, crestineasca.
Dupa plecarea Preasfintiei Sale a urmat o sedinta de consiliu in cadrul careia prof. Dr. Constantin Nagacevschi, consilier parohial si prieten din tinerete al parintelui Dumitru Popa, vizibil marcat, s-a adresat celor prezenti:
”Fratilor, ma bucur ca l-am invitat pe Preasfintitul Georg Wagner in mijlocul nostru. A fost prima vizita a unui episcop in parohia noastra. Dar, din pacate, trebuie sa va spun sincer ca nu m-am simtit deloc confortabil si multumit. M-am intrebat cu nedumerire: oare cand ne vom invrednici si noi romanii sa avem un episcop al nostru, care sa ne binecuvinteze si sa ne vorbeasca in limba parintilor si a stramosilor nostri?
Chiar nu suntem in stare de mai mult?”
Si-a motivat apoi mahnirea lasand tuturor impresia ca ar fi momentul sa facem ceva concret pentru a ne reglementa situatia canonica in viitor.
Cuvintele acestea ne-au marcat profund pe toti cei prezenti iar mesajul sau a ramas ca un imperativ caruia trebuia sa-i raspundem cat mai repede posibil. Problema dependentei canonice a devenit o adevarata obsesie pentru profesorul Constantin Nagacevschi si pentru toti membrii Consiliului parohial din München, pentru ca era o situatie nefireasca, de provizorat, dar si umilitoare in acelasi timp. Biserica romaneasca de exil merita, dupa atatia zeci de ani, o structura canonica proprie.
Dr. Constantin Nagacevschi era un eminent profesor de romanistica la Universitatea din München, cu o experienta vasta in Germania. Un om asezat, intelept si cu un suflet nobil de bun crestin si bun roman. Era cunoscut de catre toti romanii nu numai pentru faptul ca preda benevol limba germana, ci si pentru faptul ca venea in ajutorul tuturor celor care-i solicitau bunavointa. Era un om de incredere si sacrificu care a sprijinit cu timp si fara timp, moral si material, nu numai parohia Bunavestire si pe parintele Dumitru Popa, ci si miscarea pentru unitatea diasporei si pentru infiintarea noii mitropolii. Venea cu regularitate la sfanta biserica unde si avea locul sau permanent.
Din acel moment s-a pus tot mai insistent problema gasirii unei solutii canonice care sa ne confere posibilitatea de a avea propriul nostru episcop, pentru a nu mai fi nevoiti sa imploram mereu bunavointa altora. Tinandu-se cont de situatia extrem de apasatoare din Romania, chiar si numai gandul de a solicita un ierarh roman sau de a intra sub jurisdictia Arhiepiscopiei romanesti de la Paria, la acea data era exclus. Pentru a ne da si mai bine seama de prapastia care exista intre Diaspora si Tara, redam doar cateva fragmente dintr-o cuvantare a parintelui Dr.Viorel Mehedintu, eminent teolog si preot misionar, care desi s-a bucurat de o bursa de studii in Germania din partea Patriarhiei Romane, dupa terminarea studiilor doctorale, a preferat sa ramana definitiv in Occident:
”Ca sa iesim din aceasta sfera ( de influenta nefasta n.n), ca sa fim scutiti de vizitele ierarhilor din tara, care ar fi venit nu numai cu misiuni de natura bisericeasca, ci si cu alte scopuri, straine cu totul de cele bisericesti, fapt foarte bine cunoscut si recunoscut intre timp, pentru ca influenta securitatii -care in Romania demola biserici, iar in strainatate intemeia parohii -sa nu se intinda si asupra noastra, Biserica Ortodoxa Romana a exilului si-a indreptat privirea spre Patriarhia Ecumenica de la Constantinopol cerand sa fie primita sub jurisdictia ei ecumenica”
Intr-adevar, Patriarhia Ecumenica, prin episcopii sai din Diaspora, si-a aratat bunavointa de a ocroti, canonic, comunitatile romanesti atunci cand a fost nevoie. Dealtfel, era o datorie sfanta, a Patriarhiei Ecumenice de a acorda protectie canonica tuturor crestinilor ortodocsi, indiferent de nationalitate sau tara de origine, care si-au regasit libertatea in tarile din Europa Occidentala.
Este de mentionat faptul ca in anul 1988, singurul episcop roman din Europa Apuseana era I.P.S.Adrian Hritcu, cu resedinta la Paris, numit si trimis de Patriahia Romana. Din aceasta Arhiepiscopie insa nu facea parte niciun preot si nicio parohie de exil.
Faptul ca I.P.S.Adrian Hritcu impreuna cu toti preotii din eparhia sa erau trimisi din tara, cu aprobarea Departamentului Cultelor, departament aflat sub directa coordonare si supraveghere a Statului comunist ateu, lucru binecunoscut de catre cei din exil, a zadarnicit orice initiativa de a uni spiritual si canonic Diaspora romaneasca, desi nu putine au fost demersurile in acest scop. Biserica de Exil a rezistat pana dupa evenimentele din 1989, dar cu foarte mari sacrificii.
Oricat de mult ar incerca unii sa motiveze si sa minimalizeze rolul pe care Departamentul Cultelor l-a avut ca organ al Statului comunist in selectarea, pregatirea si coordonarea personalului clerical trimis in Europa Occidentala, realitatea ramane una singura: Departamentul Cultelor era autoritatea de Stat care coordona orice miscare in sanul tuturor cultelor din Romania si din Diaspora, cu exceptia parohiilor de exil. Aceasta institutie de Stat selecta, pregatea, trimitea si supraveghea pe toti cei ce erau trimisi peste hotare. Fara aprobarea organelor de Stat – prin Departamentul Cultelor- nu se putea ocupa nicio functie in sanul Bisericii, nici in tara si nici in strainatate. Nici macar un cantaret bisericesc, paznic de manastire, functionar, diacon, preot sau episcop nu puteau fi numiti fara avizul prealabil al Departamentului Cultelor, aviz pentru care, in unele cazuri, se astepta luni si chiar ani de zile. Iar cei ce urmau sa fie trimisi in stainatate erau selectati si pregatiti special, dupa criterii numai de Departamentul Cultelor stiute.
Criteriile de selectare si pregatire au fost devoalate, dupa evenimentele din `89, de catre cunoscutul teolog Florin Rosca, din generatia `70, care era „coordonatorul” celor ce urmau sa plece in strainatate.
2. Al doilea eveniment care a venit in intampinarea parintelui Simion Felecan a fost vizita pe care preotul marturisitor si luptator impotriva regimului comunist, eminentul Parinte Gheorghe Calciu Dumitreasa a facut-o la München, cu ocazia hramului parohiei Bunavestire cand, impreuna cu P.C.Dumitru Popa si P.C.Simion Felecan au oficiat Sf.Liturghie in prezenta unui mare numar de credinciosi, in biserica St.Nikolaus-Gasteig.
Inainte de plecare, parintele Gheorghe Calciu a stat de vorba cu consiliul parohial si cu credinciosii propunandu-l pe parintele Simion Felecan ca preot si duhovnic pentru parohia Bunavestire. Recomandarea a fost bineprimita de catre credinciosi si astfel, la data de 01.04.1988, consiliul parohial a aprobat numirea parintelui Simion Felecan ca preot paroh. Cu aceasta data, viata liturgica si administrativ-misionara din parohia Bunavestire a intrat in normal, parohia avand „pastorul in mijlocul turmei”, cu slujire duminicala si activitati pastoral misionare permanente.
*
In primele decenii, numărul membrilor care formau comunitatea parohiei Bunavestire nu era cunoscut deoarece nu se păstra nicio evidenţă în acest sens. Din putinele cotizatii si donatii ce se faceau abea se reusea sa se acopere cheltuielile de deplasare si cazare a preotilor care veneau de departe. Cu toate acestea parohia Bunavestire reusea sa onoreze de fiecare data costurile de transport si cazare, ba chiar sa trimita anual un ajutor financiar la Schitul Romanesc Prodromul de la Sf.Munte Athos, care in acele vremuri se confrunta cu mari lipsuri materiale si de personal.
În acea perioada, deloc usoara, cei mai mulţi dintre românii ajunşi în exil refuzau să-şi decline identitatea sau să se angajeze direct în activităţi comunitare, chiar bisericeşti fiind, de frica odioasei Securității din Romania. Mai ales la München, Securitatea Romana avea agenti multi si experimentati, extrem de activa si infiltrați în toate organizațiile și asociațiile românești. Din aceste considerente, primirea în parohie, ca membru de drept, se făcea printr-o cerere scrisă care era riguros analizată de către Consiliul parohial fiind admişi doar acei credincioşi “care se angajau pe linia de Exil”, cum prevedea Statutul, dovedindu-se prin comportamentul lor că nu au nicio legatura sau colaborare cu autorităţile din Romania.
Exigenti, uneori până la exagerare, cei din conducerea parohiilor preferau să rămână mai putini în sânul Comunitătii, dar să fie siguri că nu s-au strecurat printre ei si agenti ai Securitătii din Romania sau oameni cu probleme grave de comportament.
Cu toate măsurile de precautie si cu toata experienta indelungata, de ceea ce s-au temut, n-au scăpat. Si-au dat seama de acest lucru în timpul evenimentelor din 1989 când, doar în câteva zile, din Comunitatea „credinciosilor” parohiei Bunavestire au dispărut pentru totdeauna cateva persoane. S-a recunoscut după aceea faptul că Securitatea din Romania avea grijă să infiltreze agentii săi în toate structurile organizatiilor de exil, dar mai usor si mai eficient în sânul comunitatilor religioase, pentru ca, aici, prima buna credinta si spiritul crestinesc de intr-ajutorare.
Chiar daca uneori existau anumite indicii asupra unor persoane, banuite ca ar fi informatori ai serviciilor romanesti, ar fi fost imposibil sa interzici cuiva participarea la viata comunitara. Cum sa interzici cuiva sa vina la biserica sau in comunitate?
*
Dupa anii `80, cand au inceput sa vina tot mai multe familii mixte -prin repatrierea masiva a sasilor si svabilor, dar si prin solicitarea dreptului de azil politic a multor familii de romani- s-a simtit o acuta lipsa de preoti mai ales in orasele mari.
Credinciosii isi doreau preoti pentru ca nu puteau concepe o lume libera, fara viata spirituala
Münchenul era singurul oras din Germania unde functionau urmatoarele trei parohii romanesti:
1 .Parohia ortodoxa romana Buna Vestire, înfiinţată in anul 1964 de catre românii cu statut de refugiaţi politic (parohie de exil) si pastorita de parintele Dumitru Popa de la Freiburg. Ulterior s-a alaturat la slujire si parintele Dr.Viorel Mehedintu iar din anul 1988 pana astazi preotul Simion Felecan.
La venirea parintelui Simion Felecan majoritatea credinciosilor erau cei de la Radio Europa Libera si cei cu statut de refugiati politic care, impreuna, cautau sa-si recastige libertatea interioara, umbrita atatia ani sub comunism, si sa-si reechilibreze viata sub toate aspectele.
Timp de 30 de ani, parintele Simion Felecan, el insusi cu statut de azilant politic (25.09.1987) a desfasurat o activitate constanta, urmarind cateva obiective importante:
-pastrarea dreptei credinte in sufletele credinciosilor.
-pastrarea identitatii romanesti prin credinta, limba, cultura si spiritualitate romaneasca.
-construirea unei biserici romanesti la München
-unitatea ortodoxiei romanesti.
Metodele pastorale si activitatea misionar liturgica in diaspora erau, desigur, altele decat in tara. Dealtfel, credinciosii insisi constituiau un „mozaic spiritual” de exceptie, cu o sensibilitate aparte, modelati intr-o lume noua, dupa alte principii de viata.
Inca din primul an de slujire a parintelui Simion (1988) numarul credinciosilor participanti la Sf. Liturghie a devenit din ce in ce mai mare. Parohia a cunoscut o crestere continua si constanta, mai ales dupa evenimentele din `89, iar dupa intrarea Romaniei in Uniunea Europeana s-a produs un adevarat exod, ajungandu-se, numai in München si imprejurimi, la peste 20.000 de romani. Evident ca, in aceasta situatie, si numarul credinciosilor participanti la sfintele slujbe a devenit peste asteptari de mare nu numai in parohia Bunavestire, ci in toate parohiile din Germania.
2. Parohia ortodoxa romana Naşterea Domnului, infiintata in anul 1976 de catre preotul Mircea Basarab, trimis la studii de catre Patriarhia Romana si ramas apoi ca preot in München. Desi biserica de slujire –St.Williibrord – era situata intr-o zona centrala a orasului iar Sf.Liturghie se oficia in fiecare duminica, dispunand de toate facilitatile -salar, locuinta, biserica etc.-, prezenta credinciosilor la sfintele slujbe era extrem de redusa deoarece majoritatea credinciosilor romani evitau orice contact cu persoanele si institutiile romanesti care reprezentau, sub o forma sau alta, autoritatile din Romania.
Romanii cu statut de azilanti, majoritari in comunitatea romaneasca din München la acea vreme, aveau o atitudine intoleranta fata de persoanele sau institutiile care reprezentau Statul Roman.
Acestea au fost motivele, dar nu singurele, pentru care, romanii cu statut de azilanti, evitau aceasta parohie, cautand alte biserici, alte comunitati, de preferinta parohii grecesti care apartineau canonic de Patriarhia de Constantinopol. Putinii credinciosi care frecventau parohia Nasterea Domnului erau dintre cei care, intr-un fel sau altul, pastrau anumite legaturi -comerciale, diplomatice sau de alta natura- cu autoritatile romane. „Cortina de Fier” nu era doar un slogan prin care se marca granita dintre doua ideologii, dintre doua Lumi diferite, ci era realitatea pura imprimata adanc in mentalitatea si constiinta oamenilor.
Din datele oficiale publicate pana acum este evident faptul ca ordinea infiintarii parohiilor romanesti din München este urmatoarea:
Misiunea Romana Unita a fost infiintata in anul 1957
Parohia ortodoxa romana Bunavestire in anul 1964
Parohia ortodoxa romana Nasterea Domnului in anul 1976
Centrul Bisericesc Ortodox Roman München in anul 2004.
3. Misiunea Romana Unita (greco-catolică), si-a inceput activitatea in anul 1957 fiind păstorită de monseniorul Dr.Vasile Zapartan iar apoi de monseniorul Dr. Octavian Bârlea, dependenta canonic de Arhidieceza Catolica de Freising-München
Cu o experienta remarcabila in Diaspora, cei doi preoti greco-catolici au facut destul de atractiva activitatea de la Misiunea Romana Unita in acea perioada. Dispunand de fonduri importante, de o capela si un club in centrul orasului München, Misiunea Romana Unita a reusit sa organizeze si cursuri de limba germana pentru noii veniti –predate gratis de prof.Constantin Nagacevschi, ortodox si membru al parohiei Bunavestire -, desfasura activitati culturale, sprijinea aparitia unor reviste si ziare romanesti pentru exil si, foarte important, ajuta financiar pe cei nou veniti. Deasemenea edita revista Perspective, sprijinea financiar pe dirijorul corului Comunitatii romanesti, cor care canta atat pentru greco- catolici, cat si pentru ortodocsi.
Dealtfel, coristii erau aproape in totalitate ortodocsi, dar pentru ca activitatea culturala era mai bogata la Uniti, participarea era cu aceeasi deschidere si la unii si la altii.
Spre surprinderea multor romani din diaspora europeana, la data de 28 februarie 1988, a avut loc un eveniment care, in viziunea si intentia initiatorului, urma sa schimbe substantial orientarea si structura intregii Comunitati romanesti din München, initiativa care, pana la urma, a tulburat intreaga comunitate in asa masura incat s-a produs inevitabila scindare intre uniti si ortodocsi, in pofida bunelor relatii anterioare.
Este vorba de un apel al monseniorului Dr.Octavian Barlea intitulat pompos si provocator: „Incotro? Intre Ortodcsi si Uniti”, prin care se cerea
tuturor romanilor – nu numai celor din München, ci din toata Europa, sa treaca la Biserica Unita, adica la catolicism.
Profitând, desigur, şi de atmosfera extrem de grea din Romania, dar si dintr-un vadit exces de zel, poate sfatuit si de unii dintre colaboratorii apropiati, monseniorul a organizat o conferinta la Deutsches Museum din München unde a lansat acest “Apel”. La sfarsitul expunerii, in fata unui auditoriu numeros, dupa expozeul fulminant in care a prezentat avantajele pe care le-ar avea romanii daca ar trece la catolicism, monseniorul a precizat faptul ca dupa conferinta nu va mai vorbi nimeni, si nici nu va raspunde la vreo intrebare venita din partea ascultatorilor.
In expunerea de motive, monseniorul a adus grave acuzatii Bisericii Ortodoxe in general si ortodoxiei romanesti in special.
De mentionat faptul ca dintre toti cei prezenti doar cateva persoane erau de confesiune greco-catolica, majoritatea covarsitoare fiind ortodocsi care, duminica de duminica, erau prezenti la Sf.Liturghie oficiata de monseniorul iar unii dintre ei ii erau colaboratori apropiati si sprijinitori fideli.
Printre cei prezenti in sala amintim: Prof. Dr.Constantin Nagacevschi, Ion Cicala -secretarul parohiei Bunavestire, Ion Dumitru -Europa Libera, Valer Pop greco-catolic- Europa Libera, teologul ortodox Emanuel Banu, Doru si Dan Moarcas, Florin Lupuleasa, ortodox, ulterior devenit preot greco-catolic si succesor al monseniorului, scriitorul Titu Popescu, istoricul Ion Mircea Bogdan, preotul ortodox Simion Felecan si multi alti romani din München si imprejurimi. Evenimentul fusese foarte bine mediatizat prin intermediul ziarului local „Saptamana Müncheneza” editat de Ion Dumitru. Ulterior, Apelul, a fost publicat in acest ziar romanesc. Nu dupa mult timp, Parohia ortodoxa Bunavestire, in revista parohiala Marturia, a publicat un materia sub titlul: „Un raspuns la o intrebare”, in care argumenta, istoric si teologic, ca initiativa monseniorului nu-si va atinge scopul, ceea ce s-a si intamplat.
Acest „Apel” a tulburat insa extrem de mult „apele” în sânul Comunităţii româneşti din München. Se cuvine sa precizam faptul ca, pentru partea ortodoxa, apelul a avut şi consecinţe benefice. Nici o alta actiune n-ar fi putut misca cu atata forta si determinare comunitatea ortodocsilor in sensul de a-si lua soarta in propriile maini si de a incerca sa-si rezolve singura problemele care stateau in calea structurarii si dezvoltarii ei.
Vazand cu cata usurinta sunt tratati si adusi in situatia de a renunta la propria lor credinta, fara sa-i consulte cineva, romanii ortodocsi s-au simtit extrem de ofensati si motivati să-şi schimbe atitudinea, sa iasa din anonimat si sa depuna eforturi pentru a se organiza sub alte auspicii.
„Nu putem ramane mereu la mila altora” a spus prof.C.Nagacevschi la iesirea din sala de conferinte.
Era de ordinul evidenţei că, la ora aceea, majoritatea credincioşilor ortodocşi din München frecventau biserica unită –greco-catolică- pentru simplul motiv că era mai bine organizata, dispunea de fonduri pentru ajutorarea celor nevoiasi si, asa cum se spunea mereu intre romani… „e tot românească”. Da, e tot romaneasca, dar nu ortodoxa, ci catolica! , spuneau unii ortodocsi mai traditionalisti. Monseniorul era un preot cu multa experienta, cunoscut in lumea exilului, bland, cult, slujea cu multa evlavie, cuviincios… dar convins ca greco-catolicismul este salvarea poporului roman. Dealtfel, dupa evenimentele din decembrie `89 a facut o vizita patriarhului Teoctist caruia i-a cerut nici mai mult nici mai putin decat sa treaca cu toata Biserica ortodoxa la greco-catolici. Patriarhul l-a primit cu bucurie, l-a omenit cum se cuvine si l-a binecuvantat parinteste.
Foto: München:25.03.1988, Preot Gheorghe Calciu Dumitreasa, Preot Dumitru Popa, Preot Simion Felecan
Pe fondul acestor intamplari, Comunitatea ortodocsilor din München a intrat intr-o noua faza de autoevaluare si restructurare. Prin revista parohiala Marturia si prin activitatea intensa a parohiei Bunavestire optica comunitatii romanesti din München s-a schimbat radical, ortodocsii simtind ca e momentul gasirii propriului drum, si ca e necesar sa aiba cat mai repede un preot permanent in mijlocul lor. Majoritatea ortodocsilor s-au retras din Comunitatea unitilor, inclusiv o mare parte dintre coristi.
Astfel, in aprilie 1988, consiliul parohial si credinciosii- la recomandarea parintelui Gheorghe Calciu-Dumitreasa si a parintelui Dumitru Popa- i-au propus parintelui Simion Felecan sa ramana la München ca preot al parohiei Bunavestire. Cu aceasta vadita intentie, parintele paroh Dumitru Popa din Freiburg, l-a rugat pe parintele Simion Felecan sa-l suplineasca cu ocazia sarbatorilor Nasterii Domnului, Anului Nou si Bobotezii. Slujind cu regularitate de Sfintele Sarbatori, credinciosii au avut posibilitatea sa-l cunoasca atat ca slujitor la Sf.Altar, cat si ca duhovnic si comunicator.
Dupa Sarbatori, la propunerea consiliului parohial si a credinciosilor, prin “Decretul de numire” nr. 8/1988, parintele vicar Dumitru Popa il numeste pe părintele Simion Felecan preot al parohiei Bunavestire, “cu posibilitatea de a sluji ca păstor duhovnicesc în tot ţinutul Bavariei”.
Foto: Decizia de numire a preotului Simion Felecan
Dupa intrarea în structura canonică a vicariatului român din Freiburg, părintele Simion Felecan a inceput organizarea si dezvoltarea parohiei. Primul grup de credinciosi prezenti la Sf.Liturghie au fost: Ion Cicala,-secretar si cantaret parohial, Mirca Cicala, Cornelia Munteanu, Doina Alexandru, Constantin Xifta, Dr.Vlad Georgescu -directorul Departamentului romanesc, Dr.Nicolae Stroescu Stanisoara, Gabriela si Mircea Carp, Galateea si George Cioranescu, Nora si Ion Ioanid, Paul Gafton, de la Radio Europa Libera, dar si personalitati marcante ale vechiului si noului exil romanesc precum: prof.Constantin Nagacevschi, Margareta Dumitrescu, Doina si Aurel Tautu, Irmi Ilea, Irina si Paul Ionescu, Agripina Baur, prof.Dr.Dionisie Ghermani, Alexandru Pana, George Bossel, Ion Pantazi, Alexandra si Vasile Eustatiade, Dr.Vasile Iliescu, Sanda si Alexandru Dinca , Letitia Cifareli, Dr.Adina Jansen, prof.Monica si Ioan Cornea, Livia si Serban Filip, Rodica si Dan Moarcas, Ana si Ioan Suciu si multi altii.
Pe langa activitatea misionar- liturgica, parintele Simion Felecan a fost cooptat in randul colaboratorilor externi ai postului de Radio Europa Liberă, unde a activat neîntrerupt timp de opt ani.
A colaborat deasemenea la emisiunea Lumea Crestina, alaturi de Dr.Nicolae Stroescu Stanisoara, Doina Alexandru, dar si la Tinerama lui Max Banus si altii, până in anul 1995 cand studiourile s-au mutat definitiv la Praga. Deasemenea a facut parte din Cenaclul literar Apozitia.
*
In conditiile grele de atunci, dar mai ales pentru faptul ca se slujea doar de doua ori pe luna, frecventa la biserica era destul de redusa. Nici biserica St.Nikolaus-Gasteig nu era ideala fiind foarte mica si extrem de friguroasa. Pentru a se putea oficia în fiecare duminică şi sărbătoare – dorință expresă a noului preot- dupa o consultare cu consiliul parohial, în ziua de Rusalii a anului 1988, s-a apelat la bunavointa pastorului evanghelic Harald Siegmund, preot paroh al bisericii St.Lukas, cu rugamintea de a facilita oficierea Sf.Liturghii in fiecare duminica, in limba romana, dupa incheierea slujirii lor duminicale. Generosul pastor si om de cultura Harald Siegmund, -originar din Brasov, fost detinut politic in lotul celor 5 scriitori sasi, el insusi scriitor, întemniţat în aceeaşi celulă cu scriitorul și monahul Nicolae Steinhardt, amintit cu admiratie in Jurnalul Fericirii-, a incuviintat primirea romanilor in catedrala evanghelica, cu slujire in fiecare duminica. Curand dupa aceea, parintele Harald Siegmund a devenit nu numai un devotat si constant prieten al preotului Simion Felecan, dar si un prieten si sprijinitor al romanilor, nelipsind de la evenimentele importante ale Comunitatii romaneasti din München.
Remarcabil si de neuitat a fost gestul plin de noblete al pastorului Harald Siegmund in momentul pensionarii cand, dupa traditia locala, cel ce urma sa se pensioneze avea posibilitatea sa lase urmasilor o dorinta personala. La ceremonia de ramas –bun , singura sa dorinta a fost: „dupa plecarea mea, va rog sa ingaduiti romanilor sa slujeasca mai departe in aceasta biserica. E singura mea dorinta”.
Prin acest gest a impresioanat nu numai pe co-religionarii sai, ci mai ales pe romanii ortodocsi care, din lipsa de biserica proprie, ar fi fost nevoiti sa paraseasca aceasta biserica. Un gest nobil, pe care Comunitatea romaneasca nu l-au uitat si nu-l va uita nicodata. La plecarea sa din aceasta lume, un mare grup de romani, impreuna cu preotul Simion Felecan au participat la ceremonia de inmormantare aducandu-i un pios omagiu.
Poziţia centrală, acustica excepţională dar si frumusetea arhitecturala a bisericii St.Lukas a atras din ce in ce mai multi credinciosi. Mentionam faptul ca biserica St.Lukas este una dintre cele mai frumoase si mai cunoscute biserici din München. In aceasta biserica a concertat de nenumarate ori maestrul Sergiu Celibidache, corul Madrigal, maestrul Gheorghe Zamfir si multi altii.
La marea sarbatoare a Rusaliilor din anul 1988, in aceasta minunata catedrala,
s-a oficiat pentru prima data Sf.Liturghie in limba romana, continuind cu regularitate pana in anul 2002.
Motivati de faptul ca romanii din München aveau acum posibilitatea sa participe la Sf.Liturghie ortodoxa in fiecare duminica, dar si de faptul ca se oficia intr-o biserica atat de frumoasa din centrul orasului –catedrala lutherana St.Lukas- credinciosii au inceput sa vina din ce in ce mai multi la sfintele slujbe.
In multe duminici frecventa romanilor era mai mare decat cea a lutheranilor. La marile sărbători veneau credincioşi din toate oraşele importante ale Landului Bavaria: Landshut, Ingostadt, Rosenheim, Passau, Augsburg, Ulm s.a.
Invierea Domnului: biserica St.Lukas-1995, cu peste 1000 de credinciosi In multimea de credinciosi se aflau si cei doi viitori ctitori ai bisericii noastre: Johann Christian si Dr.Marioara Kunst
Aici, în această biserică, s-au făcut slujbe si rugaciuni speciale pentru Tara in perioada grea a anilor 1988-1990. Din această biserică s-au facut emisiuni la Radio Europa Liberă, s-au organizat demonstratii de solidaritate cu poporul roman oprimat de regimul comunist; aici a avut loc Adunarea parohială care a hotărât aderarea la nou infiintata Mitropolie și tot aici a avut loc ceremonia de inscaunare a primului mitropolit in persoana I.P.S.Dr. Serafim Joantă. (5 mai 1995.) Aici au fost organizate concerte ale corului Madrigal, ale Corului Filarmonicii din Cluj, ale maestrului George Zamfir, Geoge Angelescu si multe alte activitati cu caracter religios si artistic.
Pentru Comunitatea ortodocşilor din München cel mai important eveniment – intrat deja în istoria Bisericii Ortodoxe Române – a fost înfiinţarea Mitropoliei Ortodoxe Române pentru Germania, Europa Centrală și de Nord, la înfiinţarea căreia parohia Buna Vestire din München, alături de celelalte parohii româneşti de exil, a avut un rol determinant.
Biserica St.Lukas-Ceremonia de inscaunare a I.P.S.Serafim Joanta-5 mai 1995. cu participarea:I.P.S.Daniel-mitropolitul Moldovei, actualul Patriarh al Romaniei, .P.S.Teofan-actualmente mitropolit al Moldovei, I.P.S.Serafim-mitropolitul Europei Centrale, peste 60 de preoti si diaconi din Europa Occidentala si Romania. si aproximativ 1000 de credinciosi.
Dupa 14 ani de fructuoasa slujire in aceasta minunata catedrala, din cauza unor lucrari importante ce urmai sa se execute, am fost nevoiti sa parasim aceasta biserica. Prin bunavointa parintelui paroh Anton Neu si Dr.Franz Metz – organist, am fost primiti in biserica catolica St. Pius unde deasemenea s-a slujit timp de 14 ani iar de aici, la 1 dec. 2015, ne-am mutat definitiv in noua noastra biserica, Sf. Maria, prima biserica romaneasca din München.
Schimbările profunde care s-au produs in Răsăritul Europei si in mod special in Romania în anul 1989, au facilitat o schimbare de atitudine și în sânul Bisericii atât în țară, cât și în diasporă.
Așa cum bine se știe, in acea perioada, diaspora romaneasca era extrem de divizată atat in plan socio-politic, cat si bisericesc. Conștienți de situația dată, dar și dornici de a limpezi apele în sânul comunităților românești si de a crea o structura canonica unitara, un grup de 7 preoți au lansat un apel către toți preoții și credincioșii ortodocși din diaspora europeana pentru a gasi impreuna calea spre unitate.
Din acest grup de inițiativă au făcut parte: Pr.Alexandru Pop-Aachen, Pr.Liviu Dărăban-Siegen, Pr.Mitu Lazar -Köln, Pr.Gabriel Cernăuțeanu- Offenburg, Pr.Alexandru Campianu- Regensburg, Pr.Lucian Pîrjol- Berlin și Pr.Simion Felecan de la parohia Buna Vestire München.
Acesti preoti au format „Grupul de initiativa pentru unitatea spirituala a diasporei romanesti”, coordonat de preotul Simion Felecan.
Deasemenea parintele Simion Felecan a facut parte din Comisia pentru redactarea Statutului viitoarei mitropolii, din comisie facand parte: I.P.S.Daniel-mitropolitul Moldovei -actualul patriarh , P.C. Constantin Parvu -vicar patriarhal si prof. Dr.Alexandru Stan –canonist. Tot in calitate de reprezentant al parohiilor de exil, preotul Simion Felecan a participat la sedinta solemna a Sf.Sinod din 19.12.1992, in cadrul careia s-a hotarat reactivarea Mitropoliei Basarabiei si numirea I.P.S.Petru ca intaistatator al acestei mitropolii. In cadrul aceleiasi sedinte a Sf.Sinod, parintele Simion Felecan a prezentat intentia diasporei de a se reorganiza intr-o structura proprie prin infiintarea unei mitropolii romanesti in Germania. Infiintarea acestei mitropolii n-a fost un moft, o ambitie personala sau un gest de disperare venite din partea unui grup de preoti- cum gresit si tendentios s-a interpretat uneori- ci pur si simplu o necesitate. O stricta necesitate, iar rezultatele benefice se vad astazi.
La Liturghia solemna oficiata de P.F.Patriarh Teoctist in fruntea unui sobor impresionant de arhierei, preoti si diaconi, a fost investit ca mitropolit al Basarabiei I.P.S.Petru, ceremonie la care a participar si a slujit si parintele Simion Felecan, caruia P.F.Patriarh Teoctist i-a acordat distinctia-crucea patriarhala.
Parohia Bunavestire a organizat si a gazduit in Sala festiva de la Haus der Begegnung-München Adunarea eparhiala in cadrul careia s-a hotarat infiintarea mitropoliei (1993), a organizat ceremonia de instalare a noului mitropolit in persoana I.P.S.Serafim Joanta, suportand toate cheltuielile de organizare.
In calitate de organizator al ceremoniei de inscaunare a noului mitropolit, parintele Simion Felecan, impreuna cu Consiliul parohial, au hotarat sa invite la ceremonie si pe Majestatea Sa Regele Mihai I al Romaniei. In acest scop, o delegatie condusa de preotul Simion Felecan, din care au facut parte: Constantin Xifta, Doina Xifta si Emil Frumosu, a facut o vizita Majestatii Sale, la resedinta din Elvetia. Audienta a avut loc intr-o atmosfera deosebit de calda si sobra, in cadrul careia s-au abordat o serie de probleme de actualitate. La finalul discutiilor, Majestatea Sa a spus: „Parinte, daca aveti sentimentul ca faceti bine ceea ce faceti, mergeti inainte”. Delegatia, incurajata de Majestatea Sa, s-a intors la München si mai increzatori, dar si cu un vadit sentiment de noblete, care nu se mai pierde niciodata.
Din pacate, cu cateva zile inainte de ceremonia de inscaunare a mitropolitului, s-a primit o scrisoare din partea Casei Regale, prin care eram incunostiintati ca Majestatea Sa nu poate participa deoarece are programata o conferinta importanta la Paris. Cu toate ca Majestatea Sa nu a fost prezent la aceasta ceremonie, in cadrul Sf.Liturghii s-a facut pomenirea Majestatii Sale si a familiei regale dupa toata randuiala liturgica chiar daca unii delegati oficiali din tara nu au agreat ideea pomenirii Majestatii Sale in cadrul Sf.Liturghii. Traditia parohiei Bunavestire a fost pastrata si la aceasta ceremonie solemna.
Foto: M.S. Regele Mihai
Deasemenea, parohia Bunavestire a contribuit substantial la cumpararea actualei resedinte mitropolitane din Nürnberg precum si la infiintarea mai multor parohii din Bavaria.
In pofida eforturilor pe care parohia Bunavestire si preotul paroh le-au facut in scopul reorganizarii Bisericii diasporei romanesti, parohia Bunavestire nu a putut evita anumite momente nefericite. Dealtfel, intreaga diaspora a avut tot timpul parte de astfel de momente.
Primul moment nefericit s-a ivit la inceputul anilor `90, in plin proces de reorganizare a diasporei, cand un grup de credinciosi au parasit parohia pe motiv ca, noi, cei ce am initiat aceasta miscare „ne-am fi vandut neocomunistilor ajunsi la putere in Romania”, din moment ce am acceptat sa intram sub jurisdictia canonica a Patriarhiei Romane. Acest grup, neintelegand in profunzime imperativul momentului, a preferat sa paraseasca parohia noastra infiintand o alta parohie care, dupa scurt timp, din lipsa de credinciosi, si-a incetat activitatea.
Astazi, dupa atatia ani, orice om de bunacredinta isi poate da seama cat de necesara a fost infiintarea Mitropoliei, si cat de benefica a fost, si este, misiunea ei pentru comunitatile romanesti din Germania, Europa Centrala si de Nord.
Atat parohia Bunavestire cat si celelalte parohii din structura canonica a Mitropoliei s-au dezvoltat si consolidat intr-un mod neasteptat, aducand multa
bucurie si satisfactie celor care au ales calea refacerii unitatii spiritual-canonice a Bisericii de Exil, cu Biserica Mama. Astazi, Biserica Ortodoxa Romana, prin cele doua mitropolii –Nürnberg si Paris-, cu noi episcopii infiintate la Roma, Madrid si Stockholm, cu sutele de parohii infiintate in toate tarile Europei, este mai prezenta, mai vie si mai activa ca oricand. Nici cel mai optimist dintre noi nu si-ar fi putut inchipui ca, intr-un timp atat de scurt, sa se ajunga astazi la structuri canonice atat de numeroase si puternice in toata Europa si in intreaga lume. Gandul bun, curat si sincer spre unitatea de credinta a tuturor romanilor din diaspora s-a dovedit a fi fost cu adevarat dumnezeiesc. Diaspora romaneasca a cunoscut o dezvoltare fara precedent in ultimul sfert de veac. Niciodata, in istoria multi milenara a poporului roman, nu s-a produs un exod, o „hemoragie”, o plecare in massa a romanilor spre toate zarile Lumii, ca in aceasta perioada, ceea ce a facilitat o extindere fara precedent a Bisericii romanesti in toata lumea. La ora actuala Biserica Ortodoxa Romana are sute, poate chiar mii de parohii, biserici si manastiri, pastorite de preoti si episcopi care au plecat in cautarea si pastorirea „turmei cuvantatoare”.
- Al doilea moment de incercare, cu consecinte de lunga durata, s-a petrecut in anul 2003, cand P.S. Sofian, noul episcop-vicar al Mitropoliei, doar la cateva luni de la hirotonirea si instalarea ca arhiereu-vicar al Mitropoliei, a dorit sa paraseasca resedinta mitropolitana din Nürnberg, pentru a se stabili la München, desi scopul numirii Preasfintiei Sale era tocmai acela de a-i veni in ajutor Intaistatatorului, in misiunea pastoral-misionara, iar resedinta mitropolitana din Nürnberg oferea toate conditiile necesare unei fructuoase impreuna-lucrari. Se cuvine sa mentionam faptul ca, prima vizita canonica pe care P.S.Sofian a facut-o dupa hirotonire si instalare a fost la parohia Bunavestire din München, unde a fost primit cu multa caldura si speranta.
Hotararea de a se muta la München fusese luata doar de catre cei doi ierarhi, fara vreo consultare prealabila cu preotii din eparhie sau macar cu cei doi preoti parohi din München si cu consiliile lor parohiale.
Biserica de slujire pentru noul episcop-vicar urma sa fie biserica St.Pius, respectiv biserica parohiei Bunavestire – o biserica catolica, inchiriata.
Cum reiese din scrisoarea de intentie, episcopul urma sa preia intreaga activitate pastoral misionara a parohiei Bunavestire.
Motivati de faptul ca nu au fost consultati in aceasta problema, o parte dintre membrii consiliului parohial si mare parte dintre credinciosi nu au fost de acord cu aceste schimbari majore in sanul comunitatii. Pozitia ferma a majoritatii credinciosilor de a nu da curs solicitarii mitropoliei s-a datorat faptului ca, in hotararea Mitropoliei, se impuneau anumite conditii de organizare si functionare a activitatii parohiale care nu erau in concordanta cu Statutul parohiei, minimalizandu-se activitatea preotului paroh si transferandu-se intreaga coordonare a activitatii parohiale in subordinea directa a episcopului-vicar, incalcandu-se prin aceasta Statutul de functionare al parohiei si determinand o schimbare radicala a raporturilor intre credinciosi si preotul lor paroh.
Nemultumiti de faptul ca nu s-a dat curs solicitarii Mitropoliei, un grup de credinciosi a parasit parohia si s-au alaturat episcopului-vicar, care si-a creat o structura proprie: Centrul Bisericesc Ortodox Roman. Primii membrii ai acestui Centru Bisericesc au fost chiar credinciosii care s-au desprins din sanul parohiei Bunavestire, urmandu-l pe P.S.Sofian, aproximativ 15-20 persoane.
Parohia Bunavestire, marcata profund de aceasta nedorita scindare, dar constanta in pastrarea principiilor statutare, a reusit in scurt timp sa se redreseze si sa-si armonizeze activitatea de asa natura incat, in anul 2008, a reusit sa cumpere, exclusiv din fonduri proprii, doua imobile cu o suprafata locuibila de 500 m.p. si o gradina de 3200 m.p. in München, unde, intre anii 2008-2015 s-a construit prima biserica romaneasca in München, si s-au reconditionat cele doua cladiri existente, Casa parohiala si cladirea administrativ-gospodareasca.
Foto: Gara Fasangarten 2008 – Inainte / Dupa
Ideea si dorinta construirii unei biserici romanesti in München fusese anuntata de parintele Simion Felecan cu multi ani in urma.
In noaptea de Inviere a anului 1995, din amvonul bisericii St.Lukas, a fost prezentata credinciosilor intentia procurarii sau construirii unei biserici romanesti in München.
Anii au trecut si, cu ajutorul si binecuvantarea Celui de Sus, visul a devenit realitate. El, Domnul Puterilor, a gasit si a scos in calea noastra vrednica familie
Johann Cristian si Dr.Marioara Kunst, care au devenit ctitorii primei biserici romanesti din München. Lor li s-au alaturat, cu recunostinta si pretuire, vrednicii
credinciosi ai parohiei Bunavestire, reusind impreuna sa ctitoreasca o vatra de spiritualitate romaneasca in linistitul cartier al Münchenului, Fasangarten.
Ulterior, dupa aprobarile de rigoare, pe aceasta gradina s-a ctitorit actualul Asezamant Romanesc format din: Biserica Sf.Maria, Casa parohiala si Casa administrativ gospodareasca, cu toate cele necesare: sală de festivități, bibliotecă, birou parohial, locuinta sociala si anexe, iar in cea de a doua cladire, un magazin de obiecte bisericesti, magazie, atelier de intretinere si un Altar de Vara, unde se oficiaza in aer liber mai ales de Sf.Pasti si de fiecare data cand biserica devine neincapatoare.
Dar, ca orice lucrare inchinata lui Dumnezeu, si Centrul parohial Bunavestire din München are o „poveste”, o impresionanta poveste.
In noaptea de Inviere a anului 1995, s-au intalnit , in biserica St.Lukas, doua idei si doua destine.
Ideea-dorinta a pornit de la preotul Simion Felecan care, in noaptea de Inviere a anului 1995, din amvonul bisericii St.Lukas, a lansat ideea de a construi o biserica pentru romanii ortodocsi din München. De cealalta parte venea „tainica poveste” , a crediciosilor Johann Christian si Dr.Marioara Kunst, care erau prezenti la slujba de Inviere din acea noapte binecuvantata.
*
Mai intai un impuls ceresc, apoi un simplu anunt, o dorinta exprimata in fata credinciosilor din amvonul bisericii St.Lukas, intr-o noaptea de Inviere a anului 1995.
Apoi, miraculoasa lucrare a lui Dumnezeu sau …
POVESTEA BISERICII SFANTA MARIA
Johann Christian Kunst (1923- 2010), un roman de origine germana, nascut in Jimbolia-Romania, este eroul principal al acestei impresionante intamplari care, fara indoiala, ascunde povestea bisericii noastre si tainica lucrare a lui Dumnezeu.
Spre sfarsitul celui de al doilea razboi mondial, in apropiere de Salzburg, tanarul Johann Christian, soldat in armata germana, este capturat de armata sovietica urmand sa fie deportat in Siberia. Intr-o noapte, doi soldati romani, afland ca este din Romania, il ajuta sa evadeze, declarandu-l pierdut. Profund marcat de ceea ce i se intampla, Johann Christian Kunst reuseste sa se ascunda la o familie de tarani dintr-un sat de langa Salzburg, unde ramane pana dupa terminarea razboiului. Dupa incheierea razboiului ajunge in Germania devastata si pleca in cautarea familiei pe care o gaseste in Freising, nu departe de München.
La inceputul anilor `70 Johann Christian Kunst se reintoarce la Jimbolia sa-si revada locurile natale si prietenii copilariei. In casa unui prieten o cunoaste pe tanara Marioara Musuroi, medic pediatru. Intre cei doi se infiripa o prietenie sincera si durabila, se casatoresc si se stabilesc definitiv in München.
Anii treceau, ranile Razboiului se vindecau incet, dar, in adancul sufletului lui Johann-Christian, se pastra chipul celor doi soldati romani care-i salvasera viata. Despre ei nu mai stia nimic, decat faptul ca ei au fost cei care i-au dai inca o sansa la viata, ca ei, cu riscul vietii lor, au salvat viata unui tanar nascut in Patria lor. Fapta celor doi soldati romani a ramas adanc imprimata in constiinta treaza a lui Johann. Faptele mari lucreaza in timp. Johann-Christian Kunst nu putea sa uite clipa salvarii sale si nutrea sentimentul ca, odata si odata, va trebuie sa faca ceva pentru a-si arata recunostinta fata de cei doi eroi care i-au salvat viata. Motivati de faptul ca nu aveau copii, Marioara si Johann au cazut de comun acord sa faca o fapta nobila, un gest de recunostinta in memoria celor doi soldati salvatori. La inceput isi propusese sa construiasaca o gradinita pentru copii, un camin pentru batrani, un monument…ceva prin care sa-si arate profunda lor recunostinta. Gandul acesta nobil il purtau cu ei de multa vreme. Clipa iluminarii a sosit in noaptea de Inviere a anului 1995, – lumina lui Hristos lumineaza tuturor – cand, din amvonul bisericii St-Lukas, parintele Simion Felecan a anuntat pentru prima data ca isi doreste o biserica pentru romanii din München. La acea data parohia Bunavestire avea la Banca doar cateva zeci de marci. In momentul in care ceo doi au auzit apelul parintelui, sotii Kunst s-au prins de mana si si-au soptit in taina: Noi vom ctitori aceasta biserica! Ea va fi fructul recunostintei noastre fata de Tatal Cel ceresc si fata de cei doi eroi romani!
La scurt timp dupa Pasti au luat legatura cu parintele Simion caruia i-au marturisit nobila lor dorinta. Prin miraculoasa lucrare a lui Dumnezeu, crestineasca fapta a celor doi ostasi romani s-a revarsat ca un dar ceresc, dupa 70 de ani, prin alte doua suflete, ca o binecuvantare pentru toti romanii din München.
Dupa cativa ani de cautari, prin voia lui Dumnezeu a aparut posibilitatea cumpararii unei cladiri, fosta Gara Fasangarten in anul 2008, Johann si Marioara Kunst, impreuna cu credinciosii parohiei au cumparat si intabulat atat terenul cat si cele doua cladiri aferente. Astfel, fapta eroica a celor doi soldati romani a rodit in chip miraculos dupa 70 de ani pentru Comunitatea romaneasca din München.
„Tainica si miraculoasa este lucrarea lui Dumnezeu, pentru omul credincios!”
In Hrisovul bisericii, asezat pentru vesnicie in piciorul Sfintei Mese, alaturi de moastele Sfantului Fidelis de Como (sec.IV) au fost consemnate numele ctitorilor Asezamantului Romanesc:
Johann Christian KUNST si Dr. Marioara KUNST,
iar fondatori:
Preot Simion FELECAN si prezbitera Olga FELECAN,
impreuna cu membrii consiliului parohial si cu vrednicii credinciosi ai Parohiei Bunavestire-München.
Prin caracteristicile sale exterioare, specifice bisericilor de lemn din Transilvania, dar mai ales prin frumusetea si armonia interioara, biserica Sf. Maria a devenit in scurt timp un obiectiv important pentru turisti si un punct de atractie pentru cautatorii de inedit si frumos. In multitudinea de biserici din München, construite in timp si in stiluri atat de diferite, biserica Sf. Maria reprezinta un unicat fiind in intregime din lemn si intr-un stil necunoscut pana acum in spatiul arhitectural german.
„Biserica aceasta este un unicat pentru München. Noi münchenezii suntem mandri de ea si va multumim ca ne-ati inzestrat cu o atat de frumoasa biserica.” s-a exprimat unul dintre vizitatori.
„Aceasta minunata biserica ar fi trebuit amplasata in Marienplatz ” a scris un alt vizitator.
Sfintirea bisericii a avut loc duminica 11.09.2016 de catre:.
I.P.S. SERAFIM -Mitropolitul Germaniei si Europei de Nord
I.P.S. ANDREI-Mitropolitul Clujului, Maramuresului si Salajului.
P.S. MACARIE – Episcopul Europei de Nord.
P.S. SOFIAN –episcop vicar-München.
Preoti, diaconi si multi credinciosi din tara si diaspora.
Biserica „Sf.Maria” este construita din lemn,in stil transilvanean, fiind proiectata de Arh. Eugen Dumitru.
Intreaga lucrare a fost coordonata de Arh. George Dordea din München iar executia lucrarilor s-a facut de catre firma TDK. din Cluj condusa de Pr.Andrei Dutca si Dorel Petrovan.
Biserica a fost construita de mesteri maramureseni iar mobilierul din interior a fost executat de firma Maximrom din Gherla, condusa de Ioan Petrisor.
Pictura de pe iconostas a fost executata de maicutele-iconare de la manastirea Izvorul Muresului iar icoanele din registrul de sus al bisericii au fost executate de Alieta Petrovan din Sighetu Marmatiei.
Vistierul bunatatilor, Care pe toate le duce „la plinatate” S-a milostivit spre noi si, de sarbatoarea Buneivestiri a anului 2017, prin I.P.S. Dr.Laurentiu Streza- mitropolitul Ardealului, a trimis in dar bisericii noastre moastele Sf.Ierarh Andrei Saguna (1809-1873), marele mitropolit al Ardealului, moaste care se pastreaza la loc de cinste si inchinare alaturi de cele ale Sfantului Fidelis de Como. Sfintele moaste au fost aduse la rugamintea parintelui paroh Simion care a aratat o evlavie permanenta fara de marele ierarh inca din timpul studentiei cand, periodic, impreuna cu alti colegi de facultate, mergeau intr-un adevarat pelerinaj la mormantul marelui ierarh din Rasinari.
Din activitatea parohiei:
Parohia Bunavestire detine o biblioteca importanta si un magazin bisericesc, dar mai pretioase decat toate sunt sufletele nobile ale credinciosilor, majoritatea fiind tineri. Multi dintre acesti tineri, odata plecati din cuibul familial, din locul copilariei, si-au redescoperit propria identitate, dar si calea spre Hristos, spre Biserica, spre valorile perene ale neamului… valori pe care, in tara, nu le gaseau adevarata rezonanta si importanta pentru sufletele lor.
Printre acesti tineri amintim pe Ing.Ioan Crisan, trecut printr-un proces complicat de convertire la ortodoxie dupa ce a trecut prin mai multe religii, curente si ideologii, devenind, prin purtarea de grija a lui Dumnezeu, membru activ al parohie noastre, iar in mandatul 2004-2008 chiar secretar al parohiei Bunavestire si ucenic al parintelui Simion Felecan. Dornic de a aprofunda cunostintele teologice si experienta duhovniceasca, la indemnul duhovnicului,
preotul Simion Felecan, s-a inscris la Facultatea de Teologie Ortodoxa din München iar dupa reintoarcerea in tara si-a continuat studiile la UBB-Cluj, absolvindu-le in anul 2017 cand si-a sustinut examenul de licenta cu lucrarea:
Misiunea Bisericii in Diaspora-Parohia Bunavestire-München, lucrare sustinuta la catedra de Teologie Pastorala sub indrumarea profesorului Dr. Cristian Sonea. Un exemplar din aceasta lucrare se pastreaza in biblioteca parohiala.
Marturia – Foaia parohiala:
Incepand cu anul 1986 a aparut primul numar al revistei parohiale „Marturia”, infiintata si redactata de Ion Cicala-secretar parohial. Dupa 1988 redactarea revistei a fost preluata de preotul paroh Simion Felecan pana la aparitia internetului cand revista si-a incetat aparitia.
Prin aceasta revista, preotul si colaboratorii pastrau o legatura permanenta cu credinciosii (cititorii) ei.
In primii ani, revista era trimisa si inafara Münchenului.
In cuprinsul ei erau facute anunturi liturgice, informatii de interes general, dar mai ales predici si articole cu caracter religios.
Deasemenea luari de pozitii, cum a fost in cazul Apelului monseniorului Octavian Barlea cand, revista Marturia a dedicat un numar special.
.
.
Biblioteca parohiala si Magazinul bisericesc
In Sala de consiliu a Casei parohiale functioneaza, din anul 2009, Biblioteca partohiala care dispune de peste 2000 de volume, carti, reviste si albume de arta, dar si casete, discuri si CD-uri cu inregistrari importante. Intreaga colectie provine in primul rand din donatii particulare. Primul care si-a donat o mare parte din biblioteca personala a fost parintele Simion Felecan, prof.Ioan Cornea, Dr.Constantin Nagacevschi, Dr.George Cioranescu, prof.Ioana Bratu s.a. Colectia dispune deasemenea de CD-urile cu inregistrarile care s-au realizat cu ocazia intalnirilor, consfatuirilor si congreselor Diasporei romanesti, in cadrul carora s-a pregatit si definitivat procesul de infiintare a Mitropoliei Ortodoxe Romane pentru Europa Centrala si de Nord, momentul infiintarii mitropoliei, culminand cu ceremonia de inscaunare a noului mitropolit Dr.Serafim Joanta – biserica St.Lukas – 05.mai 1995-München. In cadrul bibliotecii se pastreaza si o importanta cantitate de fotografii de epoca, icoane vechi pe sticla si pe lemn, mobilier si obiecte bisericesti.
In gradina Casei parohiale, intr-o cladire separata, functioneaza Magazinul cu obiecte bisericesti, deschis in fiecare duminica si sarbatoare.
In incinta magazinului se pastreaza si o parte din biblioteca parohiala, alaturi de obiectele expuse spre vanzare.
Deasemenea, in Sala festiva a Casei parohiale se organizeaza expozitii, conferinte, simpozioane, scoala parohiala, clubul seniorilor, agape fratesti, concerte, aniversari, consfatuiri s.a.
Bustul lui Mihai Eminescu
In anul centenar 1989, anul plecarii in lumea vesniciei a lui Mihai Eminescu, parohia Bunavestire, impreuna cu Institutul pentru Studii Sud Est Europene, infiintat si condus de regretatul prof.Dr.Dionisie Ghermani; Asociatia culturala Apozitia condusa de Dr.George Cioranescu, jurnalist si scriitor, si de multe alte personalitati marcante din München, au initiat ridicarea unui bust poetului nostru national.. Din comitetul de organizare au facut parte: Dr.George Cioranescu, Dr.Dionisie Ghermani, preot Simion Felecan, Gabriela Carp, Ing.Teodor Cristen, pictorul Raru Maier si Ion Cicala.
Bustul a fost executat de sculptorul Alexandru Pana unul dintre veteranii exilului romanesc. Dupa aprobarile necesare, bustul a fost predat autoritatilor locale si amplasat la intrarea intr-un parculet, invecinat cu strazile E. Kant si Schopenhauer. Dupa cativa ani, in proximitatea bustului s-a amenajat un spatiu de joaca pentru copii si, astfel, in scurt timp inevitabilul s-a produs; bustul a fost deteriorat, literele au fost dezlipite iar fata stropita cu vopsele. La sesizarea parohiei noastre, Consulatul Roman din München a intervenit la autoritatile locale si bustul a fost reconditionat, dar pentru scurt timp.
Dupa terminarea lucrarilor de constructie a bisericii parohiale si dupa amenajarea curtii interioare, parintele Simion Felecan, impreuna cu consiliul parohial, a solicitat autoritatilor müncheneze sa ingaduie mutarea bustului in gradina din fata bisericii Sf.Maria. Ministerul de resort a aprobat, cu conditia ca, parohia, sa suporte toate cheltuielile acestui transfer. Bustul a fost adus si pus pe un alt soclu, placat cu granit rosu pe care s-a reprodus textul initial, Vechiul postament nu a mai putut fi recuperat. S-a adaugat in plus doar artistica semnatura a marelui poet.
Astfel, conform spuselor sale: ca „Biserica este mama neamului romanesc” inegalabilil poet a ajuns sa poposeasca pentru vesnicie in gradina cu trandafiri a primei biserici romanesti din München.
Marele nostru poet, de la care ne-au ramas nu numai inegalabilele si inconfundabilele poezii, ci si minunatul gand de suflet: „Biserica este mama neamului romanesc”… iata, si-a gasit loc de odihna in fata primei biserici romanesti din capitala Bavariei.
Corul Agapia:
In cadrul parohiei Bunavestire activează fara intrerupere de peste 30 de ani corul mixt “Agapia”, care sustine cu regularitate si măiestrie partea muzicală la Sf.Liturghie, concertează în diferite biserici şi oraşe, participa la slujbe ecumenice şi la festivităţi cu caracter religios si naţional. In repertoriul corului se pastreaza cu sfintenie Liturghia pe patru voci a compozitorului Traian Popescu – Paris, Liturghie care a fost transmisa permanent la Radio Europa
Libera, pentru credinciosii din Romania si din diaspora in timpul regimului comunist. Corul mixt AGAPIA a luat fiinta in anul 1988 fiind continuatorul
corului romanilor din München care asigura cantarea liturgica duminicala atat pentru ortodocsi cat si pentru greco-catolici. In urma scindarii comunitatii romanesti, prilejuita de Apelul monseniorului Octavian Barlea, majoritatea coristilor au ramas fideli parohiei ortodoxe Bunavestire.
La sfarsitul anului 1988 corul parohiei Bunavestire a primit nulele „Agapia” si face parte din Asociatia corurilor Bavareze.
In cei 30 de ani de activitate in cadrul parohiei Bunavestire la pupitrul corului s-au perindat mai multi dirijori printre care amintim: Petre Alexandru, Marius Cosmescu, Corneliu Felecan, Monica Felecan, Laurean Nicolau si actualul dirijor Franz Knill. Corul Agapia si Parohia Bunavestire sunt membrii de onoare ai Corului National Madrigal din Bucuresti, distinctie acordata de catre marele maestru Marin Constantin ca semn de recunostinta si pretuire pentru ospitalitatea acordata cu ocazia concertelor organizate in biserica evanghelica St.Lukas, biserica de slujire a parohiei Bunavestire. Corul Agapia a concertat in mai multe orase din Germania: Berlin, Aachen, Augsburg, Ulm, Rergensburg, Nürnberg, dar mai ales in multe biserici ortodoxe, catolice si evanghelice din München. Spectacolul de marca, dedicat centenarului Eminescu (1989), a ramas in memoria tuturor romanilor din München, in cadrul caruia corul Agapia a cantat alaturi de Ileana Cotrubas, Viorica Cortez Guguianu, Marina Crilovici, Martius Cosmescu, George Angelescu si grupul de recitatori de la Radio Europa Libera, un spectacol regizat de Vlad Mugur. In acea vreme, corul Agapia era singurul cor romanesc din Europa Apuseana. La ora actuala corul dispune de 28 de membrii activi care, duminica de duminica, infrumuseteaza cantarea liturgica din biserica noastra parohiala.
Scoala parohiala:
De doua ori pe luna, activeaza “Scoala parohială”, cu doua grupe, in cadrul careia se predau ore de religie, istorie si geografie.
Timp de 30 de ani , copii de diferite varste, au participat la orele de religie predate de parintele Simion Felecan chiar si atunci cand parohia nu dispunea de un spatiu adecvat. Primele ore au avut loc la Haus der Begegnung-Casa intalnirilor, rezervata tuturor exilatilor proveniti din tarile comuniste. Astazi multi dintre cei ce au frecventat aceste cursuri sunt deja familisti iar unii sunt chiar membrii in consiliul parohial, in comitetul de femei sau in corul parohial. Scoala parohiala isi implineste rostul sau important in scopul pastrarii limbii si a dreptei credinte. Limba si credinta sunt stalpii pe care se sprijina si prin care se pastreaza identitatea fiecarui roman.
*
„Acum, ca toate sunt gata”, la Centrul Parohial Bunavestire se desfasoara o activitate deosebit de bogata. Pe de o parte activitatea liturgica si duhovniceasa sustinuta de preotul paroh, iar pe de alta parte activitati cultural-educative, sociale si de caritate… toate intr-un cadru propice si adecvat, datorat spatiului generos de care dispune acest Asezamant Romanesc.
Parohia Bunavestire are peste 400 membrii de drept, cu o participare si o implicare directa si permanenta. De remarcat faptul ca, in ultimii ani, comunitatea romaneasca s-a imbogatit cu foarte multe familii tinere, cu multi copii, aducand cu ei un suflu proaspat de tinerete, benefic pentru intreaga comunitate. In ultimii 30 de ani au fost botezati peste 1100 de copii, si au trecut la ortodoxie 54 de persoane.
Alaturi de preotul paroh slujesc duminical si doi diaconi precum si grupuri de copii care imbogatesc slujirea liturgica.
Multumim Bunului Dumnezeu pentru tot si pentru toate si-L rugam cu smerenie:
Binecuvinteaza, Doamne, pe toti inaintasii nostri, fondatorii, ctitorii, donatorii, ostenitorii, binefacatorii si credinciosii acestui sfant locas si pe toti cei ce se vor osteni si ii vor purta de grija, in vecii vecilor. Amin.
2019, Preot Simion FELECAN