Întâlnirea de toamnă a Protopopiatului Bavariei de Sud și hirotonie de diacon la parohia müncheneză „Buna Vestire”
În weekendul 11-12 noiembrie 2023, Părintele Mitropolit Serafim i-a vizitat pe credincioșii Parohiei Ortodoxe Române „Buna Vestire” din capitala Bavariei. Ca de obicei, vizita Înaltpreasfinției Sale a fost bogată în activități duhovnicești, de la cele mai practice ale unei întâlniri de protopopiat, până la hirotonia unui teolog neamț în treapta diaconiei.
În după-amiaza zilei de cinstire a Sfântului Mina, Părintele Mitropolit a condus ședința de toamnă a Protopopiatului Bavariei de Sud. Cu această ocazie s-a subliniat importanța bunei colaborări între preoți și participarea lor la aceste întâlniri, necesare mai ales în condițiile diasporei, unde este pericolul unei însingurări și înstrăinări. De asemenea, s-a discutat despre importanța deosebită a catehezei în cadrul parohiilor, mai ales atunci când acestea dispun de spații anexe. Aceasta este obligatorie înainte de Tainele Botezului și a Sfintei Cununii, trebuind intensificată și cateheza copiilor, de multe ori părinții fiind dispuși să își aducă copiii la cateheză sâmbăta, pentru a avea timp sa își facă de exemplu cumpărăturile, așa cum mărturisea experiența unui părinte paroh. Nu în ultimul rând, pentru a avea cu adevărat o trăire și o creștere duhovnicească, trebuie să fie înmulțite și slujbele care se săvârșesc în fiecare parohie. Preoții ar trebui să caute să se dedice mai mult slujirii liturgice, care va determina întărirea duhovnicească a enoriașilor, aceștia contribuind astfel și la întreținerea financiară a preotului. Chiar dacă acesta din urmă trebuie să se susțină la început prin mijloace proprii, o dedicare în slujirea pastorală va determina și revărsarea ajutorului lui Dumnezeu în împlinirea nevoilor materiale. Doar o liturghie pe săptămână, în cazul în care nu se săvârșește chiar mai rar, nu poate aduce creștere duhovnicească.
Un alt punct discutat a fost participarea clericilor ortodocși români la întâlnirile Comunității de lucru a bisericilor creștine din Germania, la nivel local, regional și federal (ACK – Arbeitsgemeinschaft Christlicher Kirchen in Deutschland). Părintele protopop Alexandru Nan a prezentat pe scurt din activitatea pe care a avut-o și o desfășoară în cadrul acestei comunități, afirmând importanța cunoașterii personale reciproce între reprezentanții confesiunilor creștine pentru o mai bună colaborare. În cadrul acestor întâlniri nu se face rabat de la învățătura de credință, ci dimpotrivă, este o ocazie de a ne face cunoscută credința, de multe ori necunoscută celorlalte confesiuni creștine. Acest lucru este esențial pentru conviețuirea creștină în mijlocul altor confesiuni majoritare. De asemenea, s-a observat că unele spitale oferă asistență religioasă pentru multe religii sau confesiuni, credința ortodoxă nefiind însă menționată în formularele specifice. Prin urmare, se va trece la elaborarea unei scrisori către instituțiile competente, pentru a sublinia statutul recunoscut Arhiepiscopiei Ortodoxe Române, ca și corporație de drept public pe teritoriul Bavariei și pentru a ne face cunoscuți, astfel putându-se organiza asistența spirituală ortodoxă pentru românii din spitale.
Seara s-a săvârșit Taina Sfântului Maslu de obște, biserica dovedindu-se neîncăpătoare pentru credincioșii adunați să primească binecuvântarea arhierească. La sfârșitul rugăciunilor obișnuite, Părintele Mitropolit le-a vorbit credincioșilor despre lucrarea rugăciunii. Între altele, el a amintit despre lucrarea predicii sale și în general a preoților: în urma unei predici ținute cu mulți ani în urmă, Mitropolitul Serafim a vorbit despre rugăciunea lui Iisus, fiind ascultat atunci și de un jurist. După mai bine de 15 ani, acest jurist ajuns apoi deputat, i-a mărturisit că în urma acestei predici a început practicarea rugăciunii inimii, observând la un moment dat un automatism al ei. Acest lucru l-a încurajat pe Părintele Mitropolit să predice, având în vedere lucrarea mare care se face la cei care ascultă și împlinesc învățătura primită în cadrul predicii. La sfârșit, credincioșii au avut posibilitatea să pună întrebări și să găsească răspunsuri la problemele care îi frământă.
Duminica plăcută și răcoroasă a capitalei „monahale” (München vinde de la cuvântul vechi german munich, care înseamnă monah, stema orașului fiind un călugăr binecuvântând) a fost încălzită de bucuria împreună rugăciunii păstorului și a păstoriților săi. După primirea Arhipăstorului de către soborul de preoți și diaconi, înconjurați de credincioși, s-a continuat slujba de dimineață și liturghia după rânduiala obișnuită.
Părintele Profesor Daniel Benga de la Institutul Teologic Ortodox din München a vorbit, după Sfânta Evanghelie, despre importanța milostivirii în istoria mântuirii și în viața noastră. Dacă la începutul Postului Mare, Biserica ne pune înainte pilda întoarcerii fiului risipitor, înainte de Postul Crăciunului se citește parabola despre samarineanul milostiv. Aceasta pentru că aceste pilde ce vorbesc despre lucrarea milei sunt esențiale pentru mântuire, fiind rezumatul întregii Evanghelii. Dacă „mila” ar fi într-un fel emoția lui Dumnezeu, „milostivirea” este lucrarea milei lui Dumnezeu în viața omului. Mai mult, „îndurarea” lui Dumnezeu reprezintă manifestarea milei în viața omului încă păcătos. Toate aceste se desăvârșesc prin participarea creștinului la Sfânta Liturghie.
La momentul potrivit, tânărul teolog german Julian Detling, asistent științific în cadrul Institutului Teologic Ortodox din München, a fost sfințit în treapta diaconiei pe seama parohiei. Convertit la ortodoxie acum patru ani, căsătorit cu o româncă și având doi copii, diaconul Julian este model în privința integrării spiritului german și a duhovniciei ortodoxe.
În cuvântul de la sfârșitul Sfintei Liturghii, Mitropolitul Serafim a vorbit despre importanța rugăciunii în viața creștinului. Pornind de la experiența pe care a avut-o săptămâna trecută la sinaxa monahală din cadrul Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale, Părintele Mitropolit a dat exemple de viețuire creștină a unor oameni proveniți din tradiții occidentale. Biserica nu face prozelitism, nu își pierde identitatea, dar nici nu se ghetoizează, ci are misiunea de a se deschide și a propovădui cuvântul lui Dumnezeu tuturor.
La sfârșit, părintele paroh dr. Alexandru Nan a mulțumit Înaltpreasfințitului Mitropolit Serafim pentru prezență și pentru purtarea de grijă, clericilor prezenți pentru frumoasa împreună-slujire și credincioșilor pentru implicarea în activitatea parohiei. Pentru activitățile desfășurate cu copiii și tinerii, începute încă din vremea păstoririi părintelui Simeon Felecan, doamnele Anca Ștefan și Alina Lehene au primit din partea Înaltpreasfințitului Mitropolit Serafim Gramata Mitropolitană „Sfinții Martiri Brâncoveni”. Pentru deosebita implicare în proiectele tuturor parohiilor din München au primit Gramata Mitropolitană și doamnele Luminița Orha și Daniela Nan. Părintele paroh a mulțumit tuturor celor care se implică în activitatea Școlilor românești, impulsionând pe cât mai mulți să își înscrie copiii la activitățile școlii parohiale, ajutându-i astfel să păstreze credința, limba și tradițiile românești.
Bucuria sărbătorii a fost continuată la agapa organizată în sala parohială, cu concursul mai multor credincioase din parohie și cu implicarea directă a unui bucătar profesionist, domnul Adrian Pavel.
A consemnat pr. protos. Athanasie Ulea