Episcopul Sofian Brasoveanul – Hramul parohiei Buna Vestire – 27 Martie 2022
Pr. Athanasie Ulea – Predica – 20 Martie 2022
Pr. Simion Felecan – Predica la Duminica a IV-a dupa Rusalii – 18.07.2021
Preotul Radu Preda – Despre iubirea vrajmasilor – Predica 29 Septembrie 2019
Ultima predica la München – Preotul Simion Felecan – Pescari de suflete – Partea 1
Ultima predica la München – Preotul Simion Felecan – Partea 2 – Puterea cuvantului
Preotul Radu Preda – Predica din 8. Septembrie 2019
Interviu cu Parintele Simion Felecan
Preotul Radu Preda – Despre facatorii de minuni – 25 August 2019
Parintele Simion Felecan – Sarbatoarea Maicii Domnului si despre fuga dupa fericire. 18 August 2019
Preotul Radu Preda – Vindecarea celor doi orbi și a unui mut – Paralela cu cazul Caracal 5 August 2019
Preotul Simion Felecan – Cunoasterea de sine – Partea 1 – 1 August 2019
Preotul Simion Felecan – Cunoasterea de sine – Partea 2 – 1 August 2019
Preotul Simion Felecan – Importanta Botezului
Interviu cu Parintele Simion Felecan
„Plecarea din ţară a fost ca o trecere prin moarte”
Un interviu tulburător cu părintele Simion Felecan, preot paroh la Parohia Ortodoxă „Buna Vestire” din München, realizat de Gabriela Palade.
Painea Vietii – 26.06.2010
Cuvant de Inviere – 23.03.2010
Rede auf Marion Forek-Schmahl (1935 – 2011)
Naşterea Domnului, începutul mântuirii noastre.
Pentru lumea creştină, sfârşitul fiecărui an aduce, iarăşi şi iarăşi, marea bucurie a sărbătorii Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos.
Zilele şi nopţile, clipele tainice ale acestei sărbători ne cuprind în farmecul lor inefabil, unic, rourând în chip minunat acea picătură de har şi binecuvântare cerească prin care fiinţa noastră, cu partea ei divină şi umană, se adapă benefic în drumul ei spre veşnicie, spre împlinire, spre Ierusalimul ceresc.
Se apropie Sfintele Sărbători şi sufletele noastre răvăşite de atâta” gălăgie a lumii”, de atâta alergare şi trudă zilnică se doresc “acasă”, la sânul Părintelui, în atmosfera iubitoare a familiei – desigur, în măsura în care a mai rămas ceva dumnezeiesc în sânul ei – unde clipele capătă dimensiuni mântuitoare iar dragostea şi bucuria inimii umplu lumea de miros duhovnicesc.
Un suflu nou ne cuprinde încă din timpul apropierii Sfintelor sărbători; o adiere molcomă se face prezentă în adâncurile fiinţei noastre răscolindu-ne amintirile copilăriei cu tot farmecul colindelor străbune, cu liniştea celestă a uliţelor satului, a bisericuţei din deal, a colacului rumen şi fraged cu aromă de pârgă.
Cum şi de unde vin toate aceste emoţii sfinte dacă nu din izvorul de veacuri al Minunii, din acea clipă a istoriei în care “Cel neîncăput de gând şi de cuvânt” S-a milostivit spre noi, “luând chip de om, făcându-Se asemenea nouă”…. Taina cea din veac ascunsă şi de îngeri neştiută.”
Minunea Întrupării Fiului lui Dumnzeu a fost şi a rămas începutul mântuirii noastre; început de viaţă nouă, de om nou, de cer şi pământ nou, clipă cerească în care Cuvântul s-a făcut Trup, Dumnezeu s-a făcut Om. Această lucrare de o complexitate ce depăşeşte orice închipuire omenească şi îngerească este, aşa cum ne spun Sfinţii Părinţi, “fructul” iubirii lui Dumnezeu revărsat asupra celei mai sublime fiinţe din întreaga creaţie, omul, unic purtător şi beneficiar al chipului lui Dumnezeu. Tocmai în aceasta constă sublimitatea şi valoarea incoparabilă şi inconfundabilă a fiinţei omeneşti.
Acest “salt în istorie”, s-a făcut “la plinirea vremii” prin întruparea Cuvântului, a Fiului lui Dumnezeu, prin naşterea Sa trupească dintr-o Fiică a omului, dintr-o Mlădiţă a lui David, din Fecioara Maria, fiinţa neprihănită, care prin viaţa ei sfântă s-a făcut aptă, s-a făcut vrednică să-L primească în sânul ei şi să-L nască pe Fiul lui Dumnezeu în chip minunat. Prin Fecioara Maria, Omul însuşi – fiinţa umană în întregul ei – s-a arătat vrednic de o conlucrare, de o împreună-lucrare cu Dumnezeu, ceea ce reprezinta începutul re-facerii chipului lui Dumnezeu în om. Marele teolog Dumitru Stăniloae vorbeste chiar de o „restaurare a omului”.Prin Întrupare începea de fapt opera de mântuire a neamului omenesc, a fiinţei umane în întregul ei.
Cam atât intelegem noi, oamenii, din minunea Întrupării. Restul e taină, e mister, e “lumină uimitoare, ca lumina cea de soare” , restul e viaţă în Hristos şi cu Hristos, credinţă lucrătoare, speranţă şi iubire… multă, multă iubire faţă de Cel ce ne-a arătat minunea dragostei Sale ridicată până la starea de Jertfă supremă aşa cum remarca Sfântul Vasile cel Mare: ”Nu e uimitor că Dumnezeu este mare. Este mare, fiindcă e mare. Uimitor este faptul că S-a făcut atât de mic încât să-şi facă loc într-un înveliş omenesc, ca să se facă om. Şi încă mai uimitor este că S-a făcut în întregime o fărâmitură pentru ca să se facă una cu noi”… Ce poate fi mai minunat şi mai uimitor decât aceasta?
Sau aşa cum preciza Sf. Maxim Mărturisitorul: „Cel mai mare val al iubirii lui Dumnezeu pornit spre noi este întruparea Fiului Său. Acum omul vede cu ochii trupului realizarea, pe Dumnezeu întrupat”.
Înţelegem, deci, că Dumnezeu ne-a făcut o mare favoare. Constatând că noi nu mai putem înaina spre El, a venit El la noi, “S-a smerit pe Sine, S-a făcut om ca şi noi, S-a coborât din cerul cel sfânt în prăpastia smereniei, ba chiar în adâncul iadului, pentru ca de acolo să refacă totul prin învierea Sa. O lucrare cum numai Dumnezeu putea să o facă, o lucrare uimitoare, care a schimbat cursul istoriei şi legile firii.
Iată de ce, pe noi creştinii, sfintele sărbători ale Naşterii Domnului ne înveşmântă în lumina şi în farmecul lor cu adevărat dumnezeiesc. Sfintele Sărbători au marele dar şi har de a ne face părtaşi, de a ne conecta la sursa de energie cerească cu ajutorul căreia putem să depăşi neajunsurile vieţii, putem să luptăm împotriva răului dinafară şi dinlăuntru, putem să ne păstrăm într-un echilibru dătător de speranţă mântuitoare. Din bogăţia şi frumuseţea acestor Sărbători suntem chemaţii să ne împărtăşim cu toţii duhovniceşte, creştineşte.
Fără îndoială, sărbătorile Naşterii Domnului sunt cel mai fericit prilej de împărtăşire tainică, de rugăciune fierbine şi bucurie a inimii, sunt clipe în care fiinţa noastră este chemată, mai mult ca oricând, la ospăţul credinţei, prin curăţirea şi reîmprospătarea adâncurilor fiinţei noastre. Mai mult ca oricând, de Sfintele Sărbători, ne putem înmulţi “talanţii”, împăcându-ne cu noi înşine, cu semenii, dar mai ales cu Cel Atotpeternic care, iată, vine din nou în întâmpinarea noastră, vine să ne vadă, vine să ne asculte, vine să ne ajute, vine să ne mângâie şi să ne aline suferinţele, vine să ne renască –pentru a câta oară?-, vine să ne cheme la El, vine să şteargă cu buretele milei multele şi grelele noastre păcate, vine să ni Se ofere ca hrană de viaţă dătătoare, vine să vieţuiască şi să rămână cu noi până la sfârşitul veacurilor, aşa cum ne-a promis.
Cunoscând marea Sa iubire pentru noi şi păstrând cu sfinţenie taina mântuirii, Biserica Lui, “stâlpul şi temelia adevărului”, ne cheamă şi în acest an la o re-naştere spirituală şi morală, ne cheamă, dar ne şi ajută să punem un început bun vieţii noastre, să receptăm şi să conştientizăm importaţa şi valoarea duhovniceasă a acestor Sfinte Sărbători. Perioada Sărbători este pentru noi creştinii timpul “amiezii” – “lucraţi până este ziuă căci vine noaptea când nu veţi mai putea lucra!”,- este timpul “fecioarelor înţelepte”, timpul candelelor aprinse, timpul cerurilor deschise, timpul curăţirii sufletelor…
Este ziua Ta, Doamne Iisuse Hristoase!
La fiecare sărbătorire a Naşterii Sale, Iisus vine în întâmpinarea noastră. El bate la uşa sufletelor noastre şi aşteaptă, uneori o viaţă întreagă. Aceasta este marea provocare în faţa căreia nu ne rămâne decât uimirea. El bate la uşă şi aşteaptă în tăcere să-I deschidem. Nu vine să ceară, ci să aducă, nu vine să primească, ci să dea, şi nu orice, ci daruri cereşti purtătoare de har, daruri dătătoare de viaţă şi de mântuire.
Dacă aşteptăm Sfintele Sărbători, să nu rămânem cu uşile încuiate, să le deschidem larg pentru a ne face părtaşi “minunii”, lăsându-ne pătrunşi de bucuria pe care păstorii, magii şi îngerii au trăit-o în Noaptea cea sfântă, Noaptea începutului mântuirii noastre.
Hristos, Domnul, a coborât din înălţimea locaşului Său cel sfânt şi a venit să ne colinde pe toţi, să aducă bucurie la toată lumea.
Se cuvine, deci, ca şi noi să-L colindăm, şi noi să răspundem chemării Sale.
Să pornim, impreuna, spre Betleemul ceresc, să ne întâlnim cu El în Sărbătoare, în praznicul bucuriei şi al începutului mântuirii noastre.
SARBATORI FERICITE!
Pr. Simion Felecan