biserica ortodoxa muenchen romana

Scrisoare deschisă adresată Parohiei Bunavestire din München


Scrisoare deschisă adresată Parohiei Bunavestire din München

Ioan Crisan – Cu prilejul Adunării Generale din 3/10 octombrie 2021

Înalt Prea Sfințite părinte Serafim, Preasfințite părinte Sofian, părinte Radu Preda, părinte Simion Felecan, onorată asistență,

Mă adresez dumneavoastră în calitate de membru al diasporei parohiei Bunavestire, căci de mai bine de 10 ani sunt revenit în România, în Cluj-Napoca. Cu toate acestea, mi-am păstrat calitatea de membru de dragul comunității care m-a născut întru creștinism, și în care revin cu drag de fiecare dată când mă aflu în München. Cu părintele Simion Felecan de tată și cu comunitatea de mamă, m-am regăsit ca ortodox. Am trecut de la formă la fond. Spun aceasta pentru cei care nu mă cunosc, căci a trecut ceva vreme de la despărțirea fizică de comunitate.
Am simțit nevoia scrisorii de față având în vedere criza prin care trece parohia și, în calitate de membru de drept al Asociației Bunavestire și membru al comunității parohiale, rog pe secretarul ei, domnul Sergiu Dăuceanu, să îi dea citire în plenul Adunării Generale la punctul privind situația părintelui Radu Preda și să o adauge la arhivă. Din cauze independente de voința mea, și anume cele legate de carantinarea obligatorie a persoanelor care intră în Germania, nu îmi este cu putință să particip pentru a putea susține personal punctele cuprinse în ea.

Perspectiva legală

• Asociația „Parohia Bunavestire”, înregistrată ca atare la oficiul corespunzător al autorităților germane, este forma legală a comunității de credincioși ai parohiei și îi reprezintă pe aceștia în fața autorităților și a altor terțe părți. Totalitatea membrilor ei se suprapune doar parțial peste membrii comunității, aceștia din urmă având putere decizională doar câtă vreme sunt și membri ai Asociației.

• Adunarea Generală din 3/10 octombrie 2021 este a Asociației ”Parohia Bunavestire”, nu a comunității de credincioși, așa cum eronat insistă atât părintele Radu Preda cât și domnul vicepreședinte Ioan Cornea. Presiunea aceasta este un abuz, încălcând statutul Asociației și legile germane. Pentru întâlniri ale comunității de credincioși se poate găsi un alt timp.

• Membrii de drept ai Asociației sunt doar cei care îndeplinesc condițiile impuse de statut, fac o cerere către Asociație și a căror cerere este aprobată de către Adunarea Generală sau, în caz special, de către Consiliul Parohial (Vorstand). Cererea în sine nu implică calitatea de membru de drept, așa cum nu implică nici donațiile și nici participarea la activitățile parohiei.

• Asupra patrimoniului Asociației (clădirea bisericii, teren, imobile, obiecte de inventar), a contractelor ei și asupra oricărui lucru care implică interfața cu autoritatea germană sau cu terțe părți nu se pot pronunța decât membrii de drept ai Asociației, fără excepție. În egală măsură, aceasta se aplică și problemelor de ordin intern.

• Încălcările de statut se sancționează disciplinar, indiferent de poziția ierarhică a persoanei în cauză. Nimeni nu este mai presus de statut și lege. Sancțiunile sunt aplicate de către forul suprem decizional care este Adunarea Generală.

• Fiecare membru de drept își poate exprima un singur vot. Practica Asociației face ca acesta să poată fi delegat printr-o procură semnată și datată.

Acestea fiind reamintite, orice încălcare a principilor mai sus enumerate înseamnă, implicit, încălcarea legii. Am încredințarea că atât preotul paroh cât și consiliul parohial le vor respecta cu strictețe pentru a evita eventuale procese civile.

Perspectiva pastorală

Deși departe fizic, am rămas aproape sufletește de prietenii din München și de parohia Bunavestire. Am împărtășit bucuriile și tristețile ei. De ce? Pentru că legătura dintre noi este cea a dragostei, pe care părintele nostru sufletesc, preotul Simion Felecan, a avut grijă să o cultive în toată vremea și în tot ceasul. Nimic n-a contat atât de mult pentru dânsul ca iubirea hristică dintre noi, nici chiar biserica în forma ei fizică. Așadar, ne cunoaștem între noi de multă vreme și în profunzime. Așa stând lucrurile, cum aș putea crede că noi suntem „un viespar”, așa cum dumneavoastră, părinte Radu Preda, ne numiți în scrisoarea adresată consiliului parohial în 14 septembrie 2021?
Dați-mi voie să mă consider în adâncul meu jignit, și prin aceasta îmi jigniți tata și îmi jigniți mama. Pot crede că mă pot înșela în legătură cu un om sau altul, în definitiv suntem oameni supuși greșelii, dar chiar atât de mulți? Și de ce, oare, sub păstorirea părintelui Simion am fost albine și un stup? De ce acum, brusc, am devenit un viespar? Care să fie cauza? Iar corul, care a fost greșeala lui? Că a existat și a înfrumusețat o slujbă duminicală de excepție? Vă spun, cu mâna pe inimă, că nu am găsit în Cluj-Napoca o biserică în care un cor de voluntari neplătiți să aducă un prinos atât de frumos lui Dumnezeu. Darul lor nu este pentru părintele paroh sau pentru consiliu, ci pentru toți cei care se împărtășesc de Sfânta Liturghie. Pentru ce o bucurie trebuie distrusă? Cui folosește? Ca să nu mai spunem că, din punct de vedere statutar, este încălcat punctul care spune că activitățile corale sunt sprijinite de preotul paroh, în special corul Agapia. Amintiți de relația cu Mitropolia. Dați-mi voie să vă clarific foarte pe scurt câteva aspecte, pentru că am trăit personal această dramă chiar din prima linie, din postura de secretar al parohiei Bunavestire.

N-ați fost acolo ca să simțiți presiuni și atitudini care nu intră în categoria de împreună-lucrare. Da, în Biserică, precum bine știți, firul roșu este împreuna-lucrare. Aceasta implică comunicare bidirecțională și ascultare bi-direcțională. Nu este propriu Bisericii Ortodoxe despotismul, ascultarea ierarhică fiind în primul rând dogmatică, fără abatere, deși chiar și aici în duh hristic, dar în cele administrative atât canonul bisericesc cât și bunul simț spune că fiecare comunitate se gospodărește autonom. Împreună-lucrare trebuie să fie și între Episcop și Eparhie, și între Preot și Parohie. Aceștia trebuie să fie una, așa cum capul este una cu restul trupului. Capul are cinstea cea mai mare, dar nu poate nesocoti trupul, pentru că așa cum trupul nu poate face nimic fără cap, apoi nici capul nu poate face nimic fără trup. Fără armonie se distrug amândouă. Da, parohia Bunevestire și ÎPS Serafim au avut divergențe de opinie. Ceea ce este perfect normal, căci unanimitatea de opinie aparține unui defunct sistem. N-a fost o situație confortabilă, dar revenirea la normalitate a fost mereu căutată și, în timp, obținută.

Din păcate, aceeași lipsă de consultare a revenit la pensionarea părintelui Simion. Niciodată nu s-a dorit altceva decât o ureche părintească aplecată spre glasul fiicei, a comunității, care să o asculte. Nu s-a aflat, pe moment. În acest context ați fost, e adevărat, chemat pentru a fi părinte. Spuneți că ați fost „o „recoltă”, un argument împotriva ierarhiei bisericești” cu care, iată, acum se dorește împăcarea prin construirea unui front comun împotriva persoanei dumneavoastră. Greșiți fundamental. În primul rând nu s-a căutat a ne semeți în fața ierarhiei, nici pe departe, ci s-a căutat un părinte potrivit specificului comunității. În acord cu condițiile ierarhului. Nu cred că trebuie să amintesc că aceasta nu este o inovație a parohiei noastre, sfinți precum Sf. Ioan Gură de Aur fiind căutați și aleși de către
oameni, ulterior fiind confirmați și de către episcop. Poate că, cu o altă abordare, ar fi putut fi chiar părintele Alexandru Nan, dar aceasta este o altă discuție. În al doilea rând, atâta vreme cât în interiorul parohiei lucrurile ar fi luat un făgaș normal și comuniunea nu ar fi fost distrusă, nu s-ar fi cerut medierea ierarhiei. În al treilea rând, porniți de la premisa greșită că între membrii parohiei Bunavestire și ierarhie ar fi conflict. Câtă vreme o familie e vie, pot apărea și pot persista diferențe de opinie, dar nu schisme, așa că de ce vi se pare nenatural ca parohia să găsească sprijin în episcop? Cu ce este greșit în a invita la ședința Adunării Generale episcopul, capul nostru și al dumneavoastră? Nu are dreptul și dânsul să ia pulsul adevărat al parohiei, cu bune și rele, de față fiind, nu citind doar postări pe Facebook? Mai mult decât atât, este perfect statutar. Pe de altă parte, cu ce drept dați lecții comunității despre comuniunea cu ierarhul când însuși dumneavoastră ați publicat pe Facebook postări atât de agresive la adresa ierarhiei încât m-au lăsat perplex și pe mine și pe alții, ca să nu vorbim însăși de ierarhie. Nici consiliul parohial și nici comunitatea nu au îndrăznit să facă vreodată afirmații publice de genul celor publicate, din respect pentru Biserică. Rufele murdare le-am spălat în familie.

Mai spuneți că „nu persoana mea contează [...], ci însăși slujirea preotului paroh”. Vă dau dreptate, nu persoana contează, ci slujirea. Dacă la momentul plecării mele domnea armonia, acum domnește vrajba. Singura schimbare semnificativă a fost instalarea dumneavoastră ca preot paroh. Spune Sf. Ap. Pavel: „Pâră împotriva preotului să nu primești, fără numai de la doi sau trei martori (1 Timotei 5, 19)”.

Acum nu sunt doi sau trei, ci sunt zeci, mulți dintre aceștia fiind vechii mei prieteni pe care îi cunosc personal, de atâta vreme. Sunt aceștia de ignorat? Eu zic că nu. O fi acesta un „viespar”? Dar v-ați gândit că nu e decât stupul care se apără imunitar de un intrus? Nimeni nu vă contestă calitățile retorice sau cunoștințele de teologie, dar preotul este întâi de toate părinte. Zice Sf. Ap. Pavel: „Căci
de ați avea zeci de mii de învățători în Hristos, totuși nu aveți mulți părinți (1 Corinteni 4, 15)”. Parohia are nevoie în primul rând de un părinte, chiar dacă nu este cărturar. Îmi veți spune că eu n-am fost prezent în comunitate atâta vreme, cu ce drept mă pronunț? În primul rând vă aduc în față chiar exemplul Sf. Ap. Pavel care s-a pronunțat în problemele comunităților întemeiate de el pe baza mărturiilor apropiaților săi, dovadă fiind epistolele sale. Pe acest tipar, mă pronunț în calitate de membru al Asociației și fiu al parohiei, chiar la distanță fiind. Nu intru în detaliile informațiilor primite, pentru că nu vreau să vorbesc din auzite, ci vorbesc din perspectiva a ceea ce se
vede dinafară. Hristos ne învață: „după roadele lor îi veți cunoaște (Matei 7, 16)”, iar roadele arată aplicarea principiului „divide et impera” („dezbină și stăpânește”). Cei direct implicați vor intra ei înșiși în detalii. Parohia n-a fost atât de divizată niciodată, deși a trecut prin câteva mari seisme pe care le-am studiat în detaliu și le-am publicat în lucrarea mea de licență susținută la Facultatea de Teologie. Nimeni, niciodată, nu s-a gândit la o soluție de genul Hausverbot înainte, deși în tulburii ani 2002/2003 puteam justifica cu ușurință o asemenea măsură. Dumneavoastră sunteți conștient de gravitatea acestui act profund anti-pastoral cu implicații juridice grave? Iar dacă veți spune că nu cunosc situația decât din auzite, vă spun că între cuvântul dumneavoastră și cuvântul prietenilor mei, membrii ai parohiei, aleg să-i cred pe prietenii mei. Pentru că îi cunosc personal de atâta vreme. Iar informațiile din presă despre activitatea la IICCMR le-am considerat, la vremea respectivă, răutăți. Între timp îmi reconsider opinia.

Aș dori acum să mă refer la felul în care vă adresați părintelui Simion Felecan. Deși vă feriți cu dinadinsul să-l numiți ca atare, este și a rămas părintele nostru. El este modelul de părinte. El este tiparul cu care comunitatea a fost obișnuită, iar nu clădirea bisericii, registrul de casă, gazonul sau apa pe care eronat le amintiți. Dacă ați fi fost sensibil la sufletul parohiei ați fi înțeles aceasta. Și ați mai fi înțeles că un lucru lipsește oamenilor comunității, chiar și în situația de față: ura pe care o subliniați. E un sentiment necunoscut, chiar dacă există diferențe de opinie sau chiar incompatibilități personale. Ea e specifică altui mediu, politicianist, de factura mișcării Black Lives Matter, pe care l-ați cunoscut din plin, dar care nu e aplicabil aici. La fel cum și manipulările sunt necunoscute mediului parohiei noastre. Este, însă, activ sistemul imunitar. Un sistem imunitar care a identificat un limbaj agresiv, jignitor, insinuant, persiflant pe care un părinte nu l-ar folosi niciodată. Un limbaj de gazetă de duzină, un soi de Academia Cațavencu, care nu are ce căuta în Biserică.

Acum, să mă refer la „imensa insolență” a membrilor consiliului parohial care au votat punerea pe ordinea de zi a „clarificării situației preotului paroh”. Țin să vă readuc aminte că un preot nu este un despot și niciun canon al Bisericii nu îl face intangibil și nici amovibil, precum nici însuși patriarhul nu este. Mai ales când acțiunile sale aduc profunde deservicii comunității este de datoria ei să se consulte și să ceară, in extremis, demiterea preotului paroh. Iar aceasta nu are nimic de a face cu statutul de Verein, este dreptul parohiei și în puterea episcopului să facă aceasta, este pe deplin canonic. Ca teolog și preot sunt convins că vă este cunoscut lucrul acesta, așadar cu ce drept scoateți de pe ordinea de zi a Adunării Generale un punct adoptat în ședința consiliului cu majoritate de voturi? Nu doar că este imoral, ci este și ilegal, ca să nu mai vorbim că acest act este de o imensă insolență, ca să vă folosesc propriile cuvinte, nu punerea pe ordinea de zi și dezbaterea deschisă a lui. Cum să scoți de pe ordinea de zi, cu de la sine putere, o problemă arzătoare pentru membrii comunității? Doar pentru că nu vă convine? De ce trebuie presiuni pentru a face publică ordinea de zi integrală, pentru a fi și a rămâne deschiși? Sfântul Apostol Pavel spune: „orice arhiereu, fiind luat dintre oameni, este pus pentru oameni, spre cele către Dumnezeu” (Evrei 5, 1). Așadar preotul pe oameni îi slujește, nu pe sine, și, în consecință, trebuie măcar să îi asculte, chiar dacă are păreri contrare.

În ce privește crucea bolii, fiecare trebuie să și-o poarte singur, cu ajutorul celor apropiați și ai comunității, atât fizic cât și prin rugăciune. Este dreptul lui să țină pentru sine diagnosticul și tratamentul, deși, după cum bine spuneți, în sine boala nu este un defect. Nefiind un defect, chiar dacă s-ar afla, nu este un capăt de acuzare. Și eu personal am trecut printr-o boală gravă, cu tratament neplăcut, fără ca să doresc să fac din ea o chestiune publică. Când s-a aflat, în afară de faptul că am simțit o mai mare apropiere și dragoste din partea celorlalți, nu s-a întâmplat nimic negativ. Este experiența mea și o împărtășesc și dumneavoastră. Alegerea vă aparține. Să afirmați, însă, că părintele Simion Felecan răspândește informații eronate îl faceți implicit mincinos și răuvoitor, așa cum îi faceți
și pe consilieri, pe cei „rebeli”. Ceea ce e încă o jignire și o voi considera ca atare până nu veți face publice atât informația eronată răspândită și martorii ei, cât și informația corectă justificată medical.
Alegerea aceasta îmi aparține.

Liturgic vorbind, vecernia de sâmbătă seara era, pe lângă Liturghia de duminică, momentul de rugăciune încheiat cu o meditație duhovnicească informală, caldă, o catehizare de la om la om, de multe ori însoțită de o agapă frățească care aducea sufletul și trupul împreună. Și era, totodată, timp pentru spovedanie. N-am înțeles motivul pentru care s-a renunțat la ea, dar poate că a fost cu
binecuvântarea ierarhilor, nu?

Concluzii

În încheiere aș vrea să fac referire la un citat elocvent din Sfânta Scriptură: „Trebuie însă ca episcopul să fie fără prihană, bărbat al unei singure femei, veghetor asupră-și, măsurat, cuviincios, primitor de străini, destoinic să-i învețe pe alții, nu bețiv, nu bătăuș, ci potolit, nu certăreț, nu iubitor de argint, bine chivernisindu-și casa lui [...]. Dar trebuie să aibă mărturie bună de la cei din afară, ca nu cumva să cadă în ocară și-n cursa diavolului.” (1 Timotei 3, 2-7) Deși se vorbește în text de episcop, prin extensie este vorba de orice păstor al Bisericii, că e episcop, preot sau diacon. Las la latitudinea onoratei asistențe să decidă dacă și câte din aceste calități necesare le întrupați. Spuneați că ați fost chemat. Da, dar nu toți cei chemați sunt și aleși. Ca să fii ales în rolul de părinte atunci trebuie să fii părinte. Nu v-am cunoscut de la început. În ce mă privește, după cei trei ani de păstorire ai dumneavoastră, convingerea mea este că drumurile noastre nu mai pot merge împreună. Nu în acest fel. Nu cred într-o schimbare în ceea ce vă privește, pentru că proverbul românesc spune: „lupul își
schimbă părul, dar năravul ba”. Personal, cred că este mai bine pentru toată lumea ca dumneavoastră să rămâneți la statutul de cărturar, slujind Patria după cum spuneți, deținând și o catedră de Teologie Socială la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, căci rolul de păstor de suflete vă este total nepotrivit.
Dumnezeu să vă călăuzească spre tot binele, să vă dăruiască sănătate sufletească și trupească, înțelepciune, luminarea minții și facere de bine, aceleași lucruri dorindu-le nouă tuturor și arhipăstorilor noștri, ÎPS Serafim și PS Sofian! Iar Dumnezeu, care pe toate le știe și le cântărește, să ne ajute făcând voia Sa!

Ioan Crișan
Cluj-Napoca
02.10.2021