Biserica din exil, München – Radio Europa Libera
Cititi un text minunat, scris si citit de Doina Alexandru-Xifta, duminica, 4 noiembrie 2018 , in cadrul celebrarii Centenarului Marii Uniri 1918-2018 – la Biserica Sfanta Maria din München.
———————————————————————
Exilul romanesc si parohia Buna Vestire din München
de Doina Alexandru-Xifta
La 1. Decembrie Romania sarbatoreste centenarul Unirii, un jubileu care ne ofera ocazia de a aduce omagii fauritorilor Romaniei Mari, inaintasilor patrioti care si-au dorit cu ardoare timp de secole unirea tuturor provinciilor romanesti. „ Memoria este singurul proiect autentic de tara. Unde vrem sa ajungem, daca nu stim de unde plecam ?“ – intreba recent teologul Radu Preda. Nu avem voie sa pierdem infaptuirile trecutului, nici marturiile oamenilor inca in viata.
Insusi Actul Unirii a fost evenimentul miraculos, pregatit si asteptat sute de ani.
In Sala Unirii de la Alba Iulia, in aplauzele si ovatiile participantilor, Iuliu Maniu, declara emotionat: „ Daca privim indarat la suferintele indurate de neamul romanesc, daca ne amintim de sangele varsat, nu stiucum sa-i multumim lui Dumnezeu ca ne este dat noua, , generatiei noastre, sa traim aceste timpuri de inaltare. Noi nu vrem sa devenim din oprimati oprimatori, din asupriti asupritori !“ Iar cand Regele Ferdinand si guvernul au primit in Gara de Nord Delegatia Marelui Sfat din Transilvania, care a venit cu Rezolutia Unirii de la Alba Iulia, Ionel Bratianu i- intampinat cu aceste cuvinte : „ De 1000 de ani va asteptam si ati venit ca sa nu ne mai despartim niciodata !“
Din acesti 1000 de ani, Romania Mare – intregita cu Basarabia si Bucovina – a durat 22 de ani, pana la raptul sovietic din 1940, iar din 1944 tara a ramas in spatele Cortinei de Fier ce a cazut peste jumatate din continent, odata cu instaurarea regimurilor comuniste de catre trupele sovietice. Din acel moment, Romania a fost transformata intr-o mare Puscarie, din care, practic, nu se mai putea scapa !
Pentru generatia nascuta dupa 1989, acest aspect e de neconceput ! Sa nu poti circula liber, sa nnu ai un pasaport, sa nu poti calatori incotro ai vrea sa te duci sa muncesti sau sa studiezi ! Sa ti se ia casa, pamantul. Avutul – numai pentru ca aveai ceva sau erai ceva: taran instarit, mosier, intelectual, comerciant, om de afaceri, diplomat, om politic. Si nu numai atat: sa fii acuzat in procese sumare pentru vina de a fi facut parte dintr-un partid politic liberal, taranist, conservator. Sa fii condamnat la zeci de ani de inchisoare, numai pentru ca un tribunal improvizat numit ap poporului te declara dusman si complotist impotriva noii oranduiri !
Elita natiunii romane, fauritorii Unirii din 1918, oamenii care isi inchinasera viata idealurilor nationale, au sfarsit cu totii in inchisorile si lagarele comuniste, in frunte cu Iuliu Maniu, Ion Mihalache, Gh. Bratianu, Iuliu Hossu, Ilie Lazar, Ion Fluieras, Emil Hatieganu, Pantelimon Halipa si multi altii. Puscariile si lagarele au fost umplute cu preoti, tarani, meseriasi, profesori, medici, avocati – si de oricine indraznea sa se opuna tiraniei bolsevice ! S-a practicat un genocid impotriva elitelor romanesti si mai ales impotriva elitei curajului, din toate straturile sociale.
In aceste conditii, toti romanii care doreau sa se salveze de Ciuma Rosie ce cotropise tara, luau calea exilului, prin orice mijloace puteau, trecand ilegal frontierele: pe jos, inot, strecurandu-se in trenuri de marfa si vapoare, riscandu-si adesea viata. Daca nu erau impuscati de graniceri, odata ajunsi pe teritoriile tarilor occidentale, cereau azil politic, spre a se pune la adapost de urgia bolsevica. Cateva milioane de romani au luat drumul pribegiei, dupa instaurarea puterii comuniste, formand primul mare val de refugiati din Regatul Romaniei, transformat peste noapte in Republica Populara. Aregele Mihai a fost silit sa abdice in 1947, devenind cel mai proeminent refugiat politic.
Daca mai toti fostii detinuti politici au declarat ca ceeace i-a tinut in viata in temnite si lagare a fost credinta in Dumnezeu, in exil credinta a fost cea care ii strangea laolalta, ii facea sa caute un altar in fata caruia sa ingenuncheze si sa se roage impreuna. Asa s-a intamplat si cu valul de azilanti romani ajunsi in München, oameni din elita societatii romanesti.
Un motiv in plus ca intelectualii din exil sa caute a se stabili in München a fost infiintarea de catre Congresul SUA in 1950 a postului de radio Europa Libera, la insistentele Regelui Mihai si ale refugiatilor romani, prin donatiile cetatenilor americani, spre a fi un clopot al libertatii pentru est-europenii din tarile comuniste captive. As spune ca Europa Libera a fost cea mai eficienta operatiune americana da a ajuta popoarele din rasaritul Europei – romani, cehi, polonezi, bulgari, unguri – sa aiba acces la informatii necenzurate captate din emisiunile cu caracter politic, cultural si religios. A fost o CRUCIADA A LIBERTATII !
Inca de la bun inceput, postul de radio Europa Libera a devenit un inamic de temut pentru regimul de la Bucuresti, din cauza ca difuza stiri interne interzise in tara ( despre rezistenta anticomunista, revolte, opozanti, catastrofe naturale ). Dar mai ales pentru ca cita presa occidentala, ce condmn incalcarea celor mai elementare drepturi ale omului in blocul sovietic. Ascultarea postului era strict interzisa in Romania, fiind pasibila cu pedeapsa cu inchisoarea. Cu toate acestea, milioane de romani riscau si ascultau seara de seara Europa Libera.
Nu au intarziat primele atentate comise asupra unor angajati ai Radioului din departamentul polonez, romanesc, bulgar. (A existat chiar o tentativa de a extermina colectivul general, cand un spion infiltrat in cantina radioului a pus otrava in solnitele de pe mese, dar apoi s-a predat politiei germane. )
Din metodele utilizate de securitatea din Romania au facut parte scrisorile de amenintare ce ni se trimiteau regulat, persecutarea rudelor din tara, atacul asupra ziaristei Monica Lovinescu, sefa biroului romanesc din Paris, incercarea de asasinare a comentatorului Emil Georgescu, bomba pusa de Carlos Sacalul la sediul radioului in 1981. Bomba a explodat in zona Departamentului Ceh, dar fusese destinata sectiei romanesti. In cartea sa Orizonturi Rosii, Generalul Pacepa afirma ca Securitatea dispunea de un sistem de iradiere, supranumit „Radu mobil“ , pe care l-a folosit impotriva unor directori si membri ai redactiei. Un capitol tragic il reprezinta mortile misterioase – neelucidate nici pana acum – ale unor directori si redactori. Trei directori au sfarsit in urma imbolnavirii galopante de cancer: Noel Bernard, la 57 de ani, Vlad Georgescu, la 51 de ani, Mihai Cismarescu la 67 de ani.
Cred ca nu exagerez daca spun ca postul de radio Europa Libera a constituit un nucleu central al exilului romanesc din München, o comunitate care pe atunci numara cateva mii de romani. Una din primele forme de asociere a acestor romani aflati in pribegie, a fost creata de dorinta de a se ruga impreuna, de a se intalni cu Hristos. Numai ca in acele vremuri vitrege, crediciosii ortodocsi din München nu aveau nici lacas propriu si nici un preot al lor. Oamenii se adunau sa participe la Sfanta Liturghie, oficiata de Preoti din diferite colturi ale Germaniei. Parintele Emilian Vasilovski din Düsseldorf, Parintele Viorel Mehedintu din Frankfurt, Parintele Dumitru Popa din Freiburg – veneau de la sute de kilometri spre a sluji. Prima consemnare a Parohiei Buna Vestire apare in documente in 1964, odata cu numirea Parintelui Dumitru Popa in fruntea comunitatii ortodoxe din München.
Asa a inceput BISERICA EXILULUI pe aceste meleaguri. Atat preotii, cat si enoriasii din aceasta parohie erau azilanti anticomunisti, PERSECUTATI POLITIC in tara, unii abia scapati din inchisori, cum era colegul nostru ION IOANID – 11 ani de puscarie, sau Nicolae Stroescu, care statuse ascuns 14 ani.
Pentru noi biserica nu era un simplu lacas de cult, cum era pentru concitadinii germani, ci era o vatra romaneasca, un loc in care ne intalneam in numele lui Hristos sa ne rugam in limba noastra. Biserica e suma credinciosilor, iar acei enoriasi refugiati erau oameni care alesesera libertatea, riscandu-si viata. Insa pentru regimul de la Bucuresti, ei erau „ transfugi, iude, tradatori de tara, dusmani ai poprului ! Poate veti fi uimiti sa aflati ca primirea in parohie, ca membru de drept, se facea in vremea aceea printr-o cerere scrisa, riguros analizata de Consiliul Parohial, fiind admisi numai crediciosii angajati pe linia exilului, oameni cu azil politic, mai presus de orice banuiala de colaborare cu institutiile comuniste din tara. Se prefera un numar mai mic de membri, spre a fi siguri ca nu se strecurau agenti ai securitatii ! Trecutul acesta, noi nu avem voie sa-l uitam, fiindca reprezinta insusi sundamentul acestui camin spiritual. Destinele frante in tara si recladite pe pamant german sunt caramizile nevazute ce stau la temelia bisericii pe care fizic o vedem astazi ! Fiecare din aceste pietre de temelie poarta numele unuiexilat roman, preot sau mirean. Parintele Dumitru Popa, Prof. Ctin Nagacevski, George si Galatea Cioranescu, Ion Ioanid, Dr. George Apostolescu, Grigore si Margareta Dumitrescu, Gh. Tase, Nicolae Stroescu, Dan Moarcas, Iulian Catsichi, Agripina Bauer, Alexandra si Vasile Eustatiade , Ion Cicala, Ion Dinca…
1987 a fost un an norocos pentru Parohia Buna Vestire din München: anul venirii de la Cluj a vrednicului Parinte Simion Felecan, un pastor bland, care de la bun inceput a adunat in jurul sau numerosi credinciosi, entuziasmati de vocatia sa, de slujirea frumoasa, de predicile inspirate si pline de miez.Azilant politic el insusi, s-a bucurat de toata increderea celor aflati in aceeasi situatie cu Sfintia Sa, in pofida zvonurilor toxice imprastiate de agentii securitatii infiltrati printre noi. Cateva luni mai tarziu, cu girul Preotului Gh. Calciu-Dumitreasa si a Preotului Dumitru Popa, Parintele Simion Felecan a fost numit preot al parohiei Buna Vestire. Incepand din 1987 ne-a spovedit, ne-a dat sfanta impartasanie, ne-a cununat, ne-a botezat copiii, a dat ultima cuminecatura, ne-a ingropat si ne-a pomenit mortii. A fost sufletul multor actiuni culturale legate de centenarul mortii lui M. Eminescu, a dezvelirii si aducerii bustului poetului national in fata bisericii actuale. A initiat evenimente muzicale si de caritate, a vorbit la radio, a invitat coristi si cantareti din tara, gazduindu-i chiar in propriul apartament, culcandu-si copiii pe jos. Ne-a ascultat, ne-a povatuit, ne-a iertat, a celebrat frumoase hramuri ale bisericii, ne-a sfintit casele, ne-a aprins lumanarile de Paste ! De 31 de ani cunosc fiecare etapa a vietii sale pastorale, fiindca ma aflam in acea mica turma de credinciosi, incepand din anul 1987. In plus Parintele Felecan a fost, inca de la venirea sa, timp de opt ani, un pretuit colaborator al emisiunilor religioase si culturale de la Europa Libera.
Nu as spune ca i-au lipsit Parintelui Simion Felecan nici anumite incercari care l-au tulburat si i-au intristat inima, chiar daca noi vedeam doar latura luminoasa, bunatatea si blandetea din ochii acestui om, nascut sa fie preot.
In icoanele din vechime, ctitorii erau zugraviti cu chivotele bisericilor in mana.
Cu siguranta, Parintele nostru va purta intr-o mana bisericuta maramuresana de brad, iar in alta alcatuirea hieratica a Mitropoliei.
Parohia noastra are deci trecut si prezent, cum orice dainuie in timp are radacini si temelii. Aici sunt laolalta cei plecati dintre noi si cei prezenti, cei morti si cei vii. Trecutul ne obliga, fiindca din trecut, de la acei oameni au venit initiativele prezentului. Fara nazuinta Profesorului Nagacevski, a Parintelui Simion Felecan, fara sfaturile Parintelui Galeriu de a intemeia o mitropolie romaneasca, pe vremea cand eram dependenti de Arhieepiscopia Greaca, nu ar fi existat aceasta mitropolie. Am luat parte la multe din cautarile si poticnirile legate de plamadirea ideii de Mitropolie romaneasca, in seri de sfat indelungat, unele petrecute chiar in casa noastra.
Mitropolia romaneasca a fost in final intemeiata, avandu-l in frunte pe I.P.S. Serafim Joanta si inaugurata in 5 iunie 1994, in prezenta actualului Patriarh. Din Mitropolie faceau parte 7 preoti fondatori dintre cei refugiati in Germania.
Parintele Simion Felecan a muncit in primii zece ani ai Mitropoliei in calitate de vicar. Dintr-o turma mica, Pastorul bun a adunat, prin harul sau, una atat de numeroasa, incat acum abia mai incape in biserica. Prezenta masiva si ravna dumneavoastra, a tinerilor, ma fac sa cred ca ati ales Preotul si Parohia cu intreaga traditie, fiind constienti ca sunteti legatarii unui lung sir de predecesori, ramasi crediciosi idealurilor de libertate si rectitudine morala.
Vremurile s-au schimbat, exilul nu mai este exil, ci de numeste DIASPORA si ne bucuram ca este asa. Dar nu intr-atat de mult pe cat am sperat, fiindca am asteptat 45 de ani o democratie autentica, bazata pe libertati, principii morale si prosperitate. In cei 29 de ani de la asa numita revolutie, s-au succedat in mare parte guverne ce au inselat asteptarile, dovada vie fiind faptul ca 4-5 milioane de romani au parasit tara, in cel mai mare exod din istoia Romaniei. Marea demonstratie din 10 august a.c. de la Bucuresti, cu participarea a mii de romani veniti din diaspora, spre a manifesta pasnic contra unui guvern corupt, a fost inabusita de jandarmeria, care a folosit gaze toxice, bastoane, si tunuri cu apa impotriva celor peste 100.000 de protestatari. Au fost doi morti si circa 700 de oameni batuti, raniti, internati in spitale. Nici pana acum, dosarul macelului din 10 august nu a intrat pe rol, spre a-i judeca si pedepsi pe jandarmii batausi care au actionat la ordin. Nu trebuie sa se afle la ordinul cui, dupa cum nu s-a aflat nici dupa 30 de ani CINE a tras in noi la pretinsa revolutie din 1989.
In aceste conditii, in care membrii diasporei sunt intampinati cu gaze lacrimogene si chiar de razboi, atunci cand se intorc sa protesteze pasnic in tara, cand in 2014 nu au putut vota la alegerile prezidentiale, cand se vorbeste tot mai mult ca tara aluneca spre autocratie si „ erdoganizare“, orice dispozitii „de sus“ sensibilizeaza sentimentele prea des ranite ale romanilor de aici.
Oamenii ajunsi sa traiasca in tari cu democratii consolidate, vor sa fie liberi in optiunile lor, sa nu li se impuna deciziile, fara drept de apel. Cei plecati di tara, poate au inima acolo, dar au fruntea sus si nu vor inghiti vreodata gaze toxice dupe ce au respirat aerul navalnic al libertatii !
E randul vostru, frati crestini, – viitorul ca si trecutul- obliga ! Veti primi stafeta de la generatia Parintelui Simion, un dar pretios, avand blazonul nobil al caracterelor de neinfrant, o biserica trecuta prin multe jertfe ! Ramane sa dati dovada de discernamant.
Misiunea pastorala a Parintelui nostru – cand se va retrage – merita sa fie predata uni succesor la fel de vrednic, cu un trecut ireprosabil, mai presus de orice colaborare cu regimul comunist din trecut. Este o conditie de bun simt, ceruta si de Familia Johann si Marioara Kunst, donatorii generosi ai bisericii Sfanta Maria, ca un minim respect fata de traditia acestei parohii – simbol pentru exilul anticomunist din München. Trecut si viitor !
Fara visul din copilarie al Parintelui Simion de a construi o biserica, ea nu s-ar fi inaltat sa ne adune acum pe noi toti aici.
Fie ca duhul pacii si al intelegerii sa ne lumineze si sa coboare asupra noastra a tuturor !
Si ce ofranda mai frumoasa putem aduce Romaniei Centenare decat aceasta biserica maramuresana, cladita pe pamant german, cu altarul daltuit dintr-un stejar din vremea lui Voda Brancoveanu ?